MARELE CUTREMUR ŞI NATURA!

             Esenţa articolului

 Deoarece, pentru mulţi cititori articolul de faţă ar putea fi greoi sau de neînţeles şi nu ştiu dacă vor avea răbdare să-l citească în întregime, înainte de a intra în detalii ştiinţifice încerc să explic esenţa articolului meu, încă de la început. După ipoteza mea, degradarea intensă a terenurilor prin procese naturale vizibile în peisaj, alunecări de teren, prăbuşiri de teren, depuneri masive de aluviuni (materiale cărate de apele curgătoare după ploile torenţiale) pe terenuri plate şi chiar pe şosele sunt datorate şi mişcărilor de ridicare ale scoarţei terestre. Existenţa acestor procese într-o anumită perioadă de timp arată, cred eu, că producerea uni cutremur de mare intensitate într-un timp apropiat nu este posibilă. Dacă aceste procese sunt reduse, suprafeţele de teren afectate anterior de alunecări şi prăbuşiri de teren vor fi acoperite cu vegetaţie, iar altele noi nu apar decât izolat, înseamnă că un cutremur major este posibil să se producă într-un viitor nu prea îndepărtat. Deci, ar trebui să ne bucure degradarea terenurilor prin alunecări, prăbuşiri de teren, torenţialitate etc., deoarece ar însemna că un cutremur major nu se va produce curând. Trebuie doar să privim cu mai multă atenţie mediul înconjurător pentru a ne da seama dacă un cutremur major se va produce sau nu într-un viitor apropiat. Este posibil, dacă ipoteza mea este corectă, ca fiecare dintre noi să intuim, cu aproximaţie, momentul în care se va produce un cutremur major, făcând observaţii periodice asupra mediului înconjurător.

          Principiul cauză-efect

Cercetările complexe efectuate în diferite domenii au dus la descoperirea unor legi şi teorii referitoare la diverse procese, fenomene naturale, antropice etc. Prin cufundarea în complexitate, oamenilor de ştiinţă le-au scăpat unele corelări dintre procese şi fenomene binecunoscute. Vreau să afirm aici că teoria prezentată de mine este uşor de înţeles şi faptul că nu a fost emisă până acum se datorează tocmai simplităţii proceselor şi fenomenelor care se produc. Acestea au fost studiate şi explicate de oamenii de ştiinţă din domeniu, dar nu au sesizat legătura dintre ele. Se ştie, din Tectonica globală, că deplasarea plăcilor şi microplăcilor tectonice au ca efect apariţia sistemelor orogenice, în cadrul cărora au luat naştere sisteme sau lanţuri muntoase. Deci, efectul deplasării convergente a două plăci tectonice este generarea munţilor, cu o rată anuală de ridicare de câţiva mm anual, variabilă în anumite zone ale orogenului. De asemenea se cunoaşte că, pentru a exista un echilibru, cantitatea de material înălţat prin mişcările orogenice, cauzate de forţele interne, este îndepărtată prin acţiunea agenţilor externi care acţionează prin procesele de nivelare a scoarţei. Forţele interne, produse de curenţii de convecţie subcrustali, sunt responsabile de deplasarea plăcilor sau microplăcilor tectonice în diferite direcţii. Când două plăci tectonice sunt divergente (se îndepărtează una faţă de cealaltă) se formează un rift, iar aici se creează scoarţă oceanică. Dacă două plăci tectonice se apropie, ele se ciocnesc, se îndoaie, iar la un moment dat placa mai grea, cade şi se subduce pe sub cealaltă. Zona de subducţie este locul în care procesele şi fenomenele produse în diferite stadii de evoluţie a plăcilor tectonice conduc la generarea munţilor, atât cei de încreţire cât şi cei vulcanici. Tot aici, prin glisarea, nu tocmai uşoară şi continuă, a plăcilor tectonice se produc cele mai frecvente şi puternice cutremure. Mişcările orogenice continuă până când placa oceanică subdusă se consumă în totalitate, de cele mai multe ori şi după aceea. În cazul Carpaţilor Orientali mişcările orogenice (de ridicare) continuă şi în prezent prin deplasarea microplăci Scitice, fracturată din Platforma rusă şi a plăcii Moesice, a cărei margine nord estică, numită microplaca Mării Negre, se deplasează spre nord-vest şi intră în contact cu microplaca Intra-alpină. Deplasarea plăcilor, una pe sub cealaltă, se face după un plan înclinat, numit planul Wadati-Benioff. Mişcările de ridicare sunt mai accentuate la curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor datorită mobilităţii mai mare a microplăcii Mării Negre. Consecinţele deplasării plăcilor tectonice, la curbura Carpaţilor, este ridicarea scoarţei terestre şi seismicitate ridicată în zona Vrancei. Principiul cauză-efect este valabil şi în continuare, mişcările orogenice de ridicare sunt cauza proceselor actuale de modelare a scoarţei. Valoarea mişcărilor de ridicare este direct proporţională cu intensitatea proceselor actuale de modelare a scoarţei. Din analiza frecvenţei producerii cutremurelor de pământ si a modului lor de generare s-a ajuns la concluzia că mai multe cutremure de intensitate mică şi medie reduce posibilitatea de producere a unui cutremur major într-o perioadă de timp apropiată şi chiar medie, modelul „lacunei seismice”. Este, după părerea mea, corect, cele două plăci tectonice, care sunt direct răspunzătoare de producerea cutremurelor, glisează intermitent şi relativ uşor, momentele de blocare sunt scurte, iar tensiunile acumulate între ele în puţinele momente de blocaj sunt mici. Perioadele lungi în care plăcile tectonice sunt blocate, din motive mecanice, au ca efect încetarea mişcărilor seismice (nu se produc cutremure) şi a mişcărilor orogenice de ridicare. Întreruperea ridicării scoarţei are ca efect reducerea proceselor actuale de modelare. Deci, reducerea numărului de alunecări şi prăbuşiri de teren, a organismelor torenţiale, a ravenelor şi ogaşelor într-o perioadă lungă de timp (de câţiva ani) indică faptul că un cutremur major nu este departe. În concluzie cele prezentate mai sus pot fi scrise ca o succesiune de procese, fiecare proces este o cauză pentru cel ce urmează                 ( efectul ).

deplasarea plăcilor tectonice  → înălţarea reliefului şi cutremure de pământ    → procese de modelare → microforme de relief

 

                Ce ne spune natura?

Procesele geomorfologice actuale de modelare a reliefului sunt produse de agenţi externi prin procesele de modelare a reliefului. Agenţii externi sunt: apa, vântul, gheaţa, organisme biologice, iar procesele geomorfologice de modelare: pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă, modelarea fluviatilă, modelarea gravitaţională ( solifluxiunea, alunecări şi prăbuşiri de teren). Unele procese de modelare produc microforme de relief sau accidente de relief, uşor vizibile: râpi, ravene, rigole, ogaşe, văi torenţiale, renii, ostroave, dune de nisip etc. Analiza atentă a efectelor activităţii proceselor amintite ne indică intensitatea şi durata desfăşurării proceselor. La o analiză atentă a reliefului din regiunea de la curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor, se văd la tot pasul alunecări şi prăbuşiri de teren. Nu este nimic neobişnuit, aici au existat tot timpul asemenea procese, de aceea suprafeţele degradate de aici mai sunt denumite “badlands” („pământuri rele buzoiene”), doar că, numărul lor este mult mai mare în ultimii ani. O dovadă evidentă este creşterea continuă a suprafeţelor degradate, în mare parte efect al proceselor de modelare. Analiza microformelor de relief trebuie făcută comparativ, momentul actual şi, dacă ne mai amintim, perioada anterioară anului 1977 când a avut loc ultimul mare cutremur. Nu pot afirma cu certitudine dacă înainte de acest an au fost mai puţine procese de modelare a reliefului în toată regiunea de la curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor, dar localitatea mea aflându-se în Subcarpaţii interni mi-a fost uşor să-mi amintesc arealele cu asemenea procese. Îmi amintesc cu precizie că până în anul 1977 existau câteva alunecări de teren superficiale în satele Valea Cătinii şi Motruna din comuna Cătina şi satul Lera din comuna Chiojdu. Se constă, însă, o intensitate sporită a proceselor de modelare actuală în ultimele decenii. Dintre procesele importante produse pe valea Bâsca Chiojdului şi mai ales în comuna Cătina se disting două noi alunecări masive în punctele Mordana şi Dubanu, reactivarea unora stabilizate şi apariţia multor altora de dimensiuni mai mici. Activitatea torenţială este mai intensă în ultimele decenii, observabilă în viaţa de zi cu zi prin depunerile de aluviuni ce apar după ploile torenţiale, pe terenurile mai plate, în albia râului Bâsca Chiojdului chiar şi pe şosea, de multe ori locuinţe din satul Moara Enicăi au fost inundate ca urmare a blocării albiei torentului. Prăbuşirile de teren aproape lipseau înainte de 1977 şi se reduceau aproape exclusiv la prăbuşirile în mal. În ultimul timp au apărut prăbuşiri de teren pe versanţii dealurilor de pe valea Bâsca Chiojdului mai cu seamă pe depozitele pliocene, cum ar fi cele din dealul Râpa Fetii, Cetăţuia Mică, Cetăţuia Mare, Balosin, Cacaleţi, Poiana Mare şi Ghiocei. Râpa Fetii, asupra căreia există o legendă ce datează de pe timpul popoarelor migratoare, evident ea exista şi atunci, are cel puţin o vârstă milenară. În copilăria şi tinereţea mea aici era o singulară râpă. Regret că nu am o fotografie din acea perioadă pentru a putea dovedi cele spuse. După anul 1977 au început să apară prăbuşiri lente de teren, dealul Râpa Fetii este împresurată în prezent de peste 15 râpi mai mici care indică un proces intens de modelare (degradare). Se pare că acest masiv va dispărea în scurt timp, probabil în mai puţin de un secol, dacă procesele de modelare vor continua în acelaşi ritm. IMG_0161IMG_0162Alunecarea de teren situată în nord-vestul satului Mordana produsă în anul 1996

Evoluţia cutremurelor de pământ majore şi moderate (de peste 6 grade pe scara Richter) pe perioada 1940 şi până în prezent este în concordanţă cu mişcările geomorfologice de modelare a reliefului şi arată cam aşa: 7,4 grade pe 10 noiembrie 1940; 6,6 grade pe 7 septembrie 1945, 7,2 grade pe 4 martie 1977; 7,1 grade pe 30 august 1986 ; 6.9 grade pe 30mai 1990; 6.7 grade pe 31 mai 1990; 6.0 grade pe 27 octombrie 2004. Se poate vedea cu uşurinţă că în perioada 1940 – 1977 s-au produs două cutremure majore şi moderate, câte unul din fiecare categorie, în timp ce în perioada 1977 şi până în prezent numărul acestora au fost de cinci. De asemenea numărul cutremurelor mici este semnificativ mai mare în perioada 1977 – 2013. Este evident că tensiunile generate de plăcile tectonice convergente sunt mici în momentul de faţă şi se poate spune că este mică probabilitatea de a se produce un cutremur major în următorii ani. Această afirmaţie este susţinută şi de modelul meu, cum că, ridicarea reliefului în regiunea Vrancea-Buzău a condus la intensificarea proceselor geomorfologice actuale. A crescut numărul alunecărilor şi prăbuşirilor de teren, a organismelor torenţiale etc., cu efect în peisaj prin creşterea suprafeţelor degradate, a rigolelor, ravenelor, râpilor de desprindere etc. Activitatea proceselor de modelare a scoarţei este în concordanţă cu activitatea seismică din cele două perioade caracteristice: 1940-1977 şi 1977 până în prezent. Cercetători seismologi au studiat fenomenul cutremurelor de pământ şi au emis diverse modele şi metode de calcul, dar după cum bine spune directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, prof. Mircea Radulian „e un proces mult prea complicat pentru a-l încadra într-un model atât de simplu. Ştiinţa nu permită încă prezicerea cutremurelor”. Nu fac altceva decât să prezint un alt model de predicţie a cutremurelor fără a avea pretenţia veridicităţii acestuia, timpul ne-o va dovedi. Însă, ţinând cont că alte predicţii ale specialiştilor, cum că un cutremur major se va produce în zona Vrancea în perioada 2010-2012, au fost infirmate, eu cred că modelul meu este interesant. Există în prezent un model al „lacunei seismice”, care mi se pare pertinent, mai ales că aceste este în concordanţă modelul meu. IMG_0189                                    Râpa Fetii                                                                                                                                                                                      În momentul actual, frecvenţa şi intensitatea mare a proceselor geomorfologice actuale, în concordanţă directă cu numărul mare de cutremure mici şi moderate, indică faptul că producerea unui cutremur major (peste 7 grade Richter) în zona Vrancei nu este posibilă. Această teorie dacă ar fi valabilă (ar fi o lege), pe lângă faptul că ne-ar ajuta să avem date concrete despre seismicitatea din regiunea Vrancea – Buzău în orice moment, ar fi de ajutor şi pentru studiul şi efectuarea unor lucrări hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare de stabilizare şi combaterea acţiunii unor procese naturale care conduc la degradarea terenurilor. La protejarea mediului natural un rol foarte important îl are şi aceste lucrări care au rolul de a proteja terenurile supuse proceselor de modelare actuală, redarea lor circuitului agricol, protejarea unor construcţii, localităţi etc. Realizarea unor studii şi proiecte pleacă ce la cauzele care au generat un anumit efect, neluând în calcul toate cauzele, proiectele şi implicit lucrările efectuate pot fi nepotrivite.      Acest articol l-am scris cu trei ani în urmă, ăn timpul scurs de atunci an făcut observaţii repetate în orizontul local şi apropiat. În urma acestor observaţii teoria mea s- modificat puţin. Am constatat că nu există o corespondenţă strictă între frecvenţa cutremurelor de pămînt şi cea a peoceselor de modelare de la suprafaţa scoarţei terestre (prăbuşiri, alunecări de teren etc.). De exemplu, anul trecut, mai ales la sfârşitul anului au fost foarte multe cutremure de intensitate mică sau mijlocie. Ar fi trebuit ca procesele de modelare să fie şi ele intense. Însă nu am observat o intensificare a acestora, unele dintre procesele anterioare s-au stabilizat, au apărut noi procese, dar într-un număr mic, iar unele procese şi-au continuat activitatea într-un ritm normal. Ultimele manifestări ale acestor procese sunt diferite de teoria mea emisă mai sus. Dar teoria este o teorie, nu este ăn totalitate adevărată, necesită ajustări continue în timp. Cum am putea interpreta ultimele observaţii ca teoria emisă de mine să nu fie în totalitate falsă? Trebuie să reanalizăm datele, să le reţinem pe cele cu valoare mare de adevăr şi să renunţăm la altele, incerte. Mă gândesc, că neconcordanţa dintre frecvenţa cutremurelor şi a proceselor de modelare s-ar datora faptului că nu întotdeauna un cutremur este efectul deplasării reciproce a plăcilor tectonice. Este posibil ca nu anumit număr de cutremure produse în locuti şi la adâncimi diferite să nu aibe ca efect deplasarea plăcilor tectonice şi să nu conducă la mişcări de ridicare ale scoarţei. Cum am spune, plăcile bat pasul pe loc. Plăcile pot fi blocate într-un anumit sector, unde ele sunt în contact, iar în alte sectoare, sub acţiunea unor forţe datorate contactului cu plăcile vecine, sau a unor mişcări de ridicare sau coborâre (balans) se produc cutremure de intensitate mică sau medie. Dacă ultimele activităţi tectonice descrise de mine sunt adevărate, interpretările făcute mai sus nu mai sunt valabile, este necesară o nouă abordare.   P1090124P1090125Alunecare Mordana astăzi (2014)                                                                                                                                                              Ce înseamnă incetinirea activităţii proceselor de modelare a scoarţei? Că scoarţa terestră în arealul supus analizei (Carpaţii şi Subcarpaţii Curburii) nu se mai ridică. Dacă scoarţa nu se mai ridică înseamnă că plăcile tectonice aflate în contact sunt imobile. De ce sunt imobile dacă intensitatea cutremurelor este mare? Răspunsul la această întrebare este esen-ială, de corectitudinea răspunsului depind fenomenele şi procesele viitoare. Mă hazardez să dau un răspuns, care mai târziu se va adeveri sau nu. Răspunsul derivă din analiza prezentată puţin mai sus, cred că, plăcile tectonice sunt blocate, nu se produc ridicări ale scoarţei şi nici procese de nivelare a scoarţei. Constatăm că aceste efecte se produc atât în perioade fără cutremure sau cu un număr mic cât şi în anumit perioade cînd numărul lor este mare (mă refer la cutremure mici sau mijlocii). Perioadele în care există multe cutremure şi intensitatea mare a procesele de modelare sunt normale. Mai greu de identificat sunt acele perioade când multe cutremure nu are ca efect creşterea activităţii proceselor de modelare a scoarţei (cum ar fi normal) ci din contră slăbirea intensităţii acestora. În concluzie, făcând observaţii asupra proceselor de modelare a scoarţei (alunecări şi prăbuşiri de teren) se poate prezice producerea unui cutremur major de pământ într-o perioadă nu prea îndepărtată. Îndiferent de frecvenţa cutremurelor mici sau mijlocii, iminenţa producerii unui cutremur major apare atunci când procesele de modelare scad în intensitate sau ele lipsesc pe areale întinse din regiunea analizată. Dacă, din observaţiile mele, procesele de modelare din regiune au scăzut în intensitate, după teoria mea ar putea exista două situaţii. Un cutremur major de intensitate sub 7 grade pe Rihter se va produce într-o perioadă nu prea îndepărtată. A doua situaţie este acea că un cutremur major de relief se poate produce peste 4-5 ani, dacă mai multe cutremure nici nu vor avea efect şi în relief prin revigorarea proceselor de modelare. Prezicerea, cu o oarecare precizie, se face prin urmărirea permanentă a proceselor de modelare din regiune. Este absolut normal ca după o perioadă de activitate alunecările si prăbuşirile de teren să se stabilizeze, din diferite motive, cea mai importantă fiind cea a micşorării pantei (scăderea energiei de relief). După cum se vede, ultima fotografie prezintă acelaşi areal cu cel din prima fotografie, dar în perioade diferite. Prima a fost făcută în 2007, iar a doua anul acesta (2014). Se vede că alunecarea este stabilizată, vegetaţia a acoperit-o aproape în totalitate.IMG_0114  IMG_0116

Alunecarea de teren Dubanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements