POLUARE, DISTRUGEREA PĂDURILOR…, OMENIREA ÎNCOTRO?

P1090714

Planeta Pământ este  casa noastră dăruită de Dumnezeu, protejată şi dotată cu toate utilităţile posibile. Tânjim după rai, am dori să dispunem de rai şi în timpil vieţii noastre, nu numai după moarte. Nu vedem că raiul este chiar aici, pe planeta pe care trăim. Ce să ne dorim mai mult când noi avem totul, depinde numai de noi cum obţinem ce ne dorim, putem avea aici “Raiul pe Pământ”. Este o zicală, “Dumnezeu îţi dă dar nu îţi bagă şi-n traistă”. În condiţii normale, dacă toţi oamenii ar fi înţelepţi, noi toţi am avea cele necesare unui trai fericit, dar din păcate nu este aşa, nu este de vină Dumnezeu pentru inechităţile create de om. Pentru a exista viaţă pe planeta noastră, sunt necesare, cu mult peste o sută (cine le-a numărat?) de condiţii, lipsa uneia ar însemna inexistenţa vieţii. Nu poate exista viaţă fără: apă, aer, vânt, precipitaţii, aer, oxigem, ozon, dioxid de carbon, azot, lumină, caldură, umezeala aerului, curenţi marini, mişcarile Pământului, înclinarea axei etc. Dumnezeu a creat condiţii prielnice vieţii pe Pămînt, a creat legi ale Universului după care acesta evoluează, legi existente pe Pământ, unele cunoscute altele nu. Totul funcţionează ca un mecanism, precis şi complex, de miliarde de ani. După părerea mea, Dumnezeu a terminat de mult construcţia sa, acum nu se mai implică în nimic, totul funcţionează aşa cum a fost proiectat la început. Putem să ne rugăm tot timpul, nu ne aude nimeni, evenimentele au acelaşi curs. Este bine să avem un ţel în viaţă, să avem dorinţe, dar trebuie să muncim, să luptăm pentru îndeplinirea acestor năzuinţe ale noastre. Revenind la planeta Pământ, trebuie văzută precum casa noastră de care trebuie să avem grijă, să o menţinem curată. Din păcate nu este aşa, murdărim tot ce se află în ea, iar această mizerie intră şi în fiinţa noastră. Plecînd de la nivel local, de la oameni simpli cu gospodăriile lor, până la marile aglomerări umane, oră de oră, zi de zi, poluăm, mica poluare sau poluarea industrială are efecte negative la nivelul planetei.                                                                                                                                                                                                                   I. Poluarea. După Wikipedia, poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale ce interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor (organismele vii şi mediul în care trăiesc). Poluarea, după cine este produsă, este poluare artificială şi naturală. Cele mai cunoscute surse de poluare naturală sunt emanaţiile de gaze rezultate din erupţiile vulcanice, din subsolul pământului, din sol şi de la nivelul lui, din apele de suprafaţă. Poluarea naturală a predominat până la sfârşitul secolului al XVII-lea de când s-a declanşat revoluţia industrială, ca efect al unor invenţii importante în domeniu (mai ales maşina cu abur). Până în acest moment viaţa a evoluat, aproape, natural, echilibrele s-au respectat la nivelul tuturor sistemelor şi ecosiatemelor, naturale şi chiar antropice. Odată cu revoluţia industrială, uşor, uşor, poluarea antropică a devenit prioritară. Utilizarea maşinii cu abur şi puţin mai târziu a motorului cu abur în mai multe sectoare industriale, transporturi, industria textilă, industria lemnului etc. a necesitat arderea mai multor materiale combustibile a condus la poluarea areului, în principal. La început materialul combustibil pentru maşina cu abur a fost lemnul. Deoarece maşina cu abur, la început a fost folosită în Anglia, în decurs de un secol au dispărut pădurile din această ţară. Lemnul a fost înlocuit cu cărbunele, material mai poluant decât lemnul. Luând în consideraţie că la începuturile industrializării, măsurile de limitare a poluării erau inexistente, se poate spune că încă de acum mai bine de 200 de ani poluarea artificială era însemnată şi cu timpul a depăşit valoric poluarea naturală. Aproape toată lumea cunoaşte sursele de poluare antropică a aerului, apei, solului, pânzei freatice, totuşi o să prezint în continuare principalele surse:                                                                                                                                                                                1. Poluarea atmosferei (aerului) este cea mai importantă, pentru că în atmosferă se elimină cea mai mare cantitate de produse poluante, iar de aici aceşti poluanţi ajung şi în celelalte învelişuri ale pământului: hidrosferă (apă), litosferă (scoarţa terestră şi solul) şi biosferă (vieţuitoare).                                   a) Poluare antropică

  • combinatele şi intreprinderile din industria chimică;
  • combinatele şi intreprinderile din industria metalurgică (metalurgia feroasă şi neferoasă);
  • centrale electro-termice;
  • combinatele şi intreprinderile industriei lemnului;
  • industria constructoare de maşini;
  • transporturi (mijloace de transport);
  • agricultură;
  • industria materialelor de construcţie;
  • industria alimentară;
  • consumul casnic.

P1090701

Fotografia de mai sus prezintă um peisaj foarte frumos, dar şi acţiunea poluatoare a omului, în planul îndepărtat se poate vedea o sursă de poluare cu fum, nu este de la o sobă pentru că era vară. În planul apropiat, stânga jos de văd câţiva arbuşti tăiaţi.

    b)  Poluare naturală           

  • erupţiile vulcanice;
  • furtunile de praf;
  • incendiile de vegetaţie;
  • emisiile gazoase din: subsol, apă (mai ales ape stătătoare).                                                                                                       2.  Poluarea hidrosferei (apei). La fel ca şi în cazul poluării atmosferei şi poluarea hidrosferei este făcută aproximativ de acelaşi surse. Cele mai importante sunt:
  • poluarea industrială
  • poluarea agricolă;
  • poluarea casnică;
  • poluarea atmosferică;
  • accidente umane, cum a fost cel din Golful Mexic când erupţia necontrolată a unei platforme marine de petrol a dus la deverasrea în apă a unei cantităţi de cinci milioane de tone petrol distrugând complet viaţa pe o suprafaţă de aproximativ 20000 kmp. De-ar fi doar această catastrofă produsă de om ……                                                                                                                                                              3.   Poluarea solului şi a pânzei freatice este produsă de:
  • ploi acide;
  • accidente umane;
  • activităţi casnice.

În articolul “Cu ce ne otrăvim singuri Planeta”, din Ziare.ro, autorul Victor Piţigoi spune: “Ne scufundăm tot mai adânc în propriile noastre gunoaie. În mod ciudat, omul – această fiinţă interesată să-şi fabrice cele mai ultile şi atractive bunuri de consum – produce odată cu ele şi cele mai inutile, mai ofensive şi mai toxice gunoaie, care se îndreaptă contra lui însuşi. Otrăvim tot ce este în jurul nostru: aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem şi pământul care ne asigură hrana.                                                                        Efectul de seră şi încălzirea globală
Temperatura Pământului este determinată de echilibrul dintre radiaţiile provenite de la Soare şi mediul existent în atmosfera Pământului. Aerul atmosferic conţine elemente chimice gazoase într-o anumită proporţie în condiţii normale. Odată cu expansiunea omului asupra naturii, s-au modificat ecosisteme, biotipuri, biogeneze, iar concentraţiile normale de gaze din aerului atmosferic s-a modificat continuu. În atmosfera Pâmântului există astăzi peste 100 de constituenţi, cei mai mulţi dintre ei cu efecte negative asupra învelişurilor Pământului şi inclusiv a vieţuitoarelor. Efectul de seră, Pământul poate fi considerat ca o imensă seră acoperit de atmosferă, prin care razele Soarelui trec cu uşurinţă, iar căldura produsă de ele la nivelul Pământului este reţinută în cantitate mai mare în troposferă datorită gazelor care acumulează căldura, cele mai importante sunt vaporii de apă şi dioxidul de carbon (CO2), clorofluoro-carburi, metan, ozon, dioxid de azot. Efectul de seră, ca şi în cazul serei, conduce la creşterea temperaturii. Unele studii şi calcule arată valori diferite ale încălzirii globale, astfel că au apărut mai multe modele. Modelele sunt diferite în primul rând datorită creşterii temperaturii medii anuale din ultimele decenii. Dacă până la începutul anilor 2000 tempratura medie anuală la nivel global creştea cu 0,3 grade Celsius într-un deceniu, în ultimul deceniu şi jumătate creşterea a fost dublă, de 0,6 grade Celsius şi este normal ca modelele care urmăresc evoluţia viitoare a Planetei să fie altele. Modelele evoluţiei viitoare a vieţii pe Pământ sunt predictibile pentru majoritatea celor care cunosc îndeaproape acest fenomen, totuşi am să trec în revistă părerile sau scenariile unor specialişti în domeniu, prezentate în ziare.com. Aici Nicoleta Chiriţă în articolul “Scenarii de coşmar” din 1 mai 2013 spune printre altele: “Pământul se schimbă sub picioarele noastre. Omenirea se va confrunta cu o lume în care resursele sunt tot mai puţine, o lume socantă, noua. Cum va arăta acest dezastru este deocamdată greu de spus, însa experţii avertizează că vor avea loc “razboaie ale apei” pe sistemele de apă contestate între mai multe state, revolte alimentare globale întreţinute de creşterea preţului alimentelor de bază, migraţia în masa a refugiaţilor din faţa condiţiilor climatice extreme, cu izbucniri de violenţa şi prăbuşirea ordinii sociale sau prăbuşirea statelor.” În articolul scris de Constantin Pescaru “Efectele dezastruase ale încălzirii globale” se spune: “În Statele Unite, din cauza încălzirii globale, alergiile au devenit mai severe. În plus, multe fructe, precum perele şi merele, sunt în pericol, din cauza poluării aerului. Iernile mai calde din latitudinea nordică afectează în mod negativ practicarea unor sporturi precum hochei, schi sau patinaj.
Însă poate cel mai alarmant lucru este acela că rezervele de apa se împuţinează pe zi ce trece, scrie Huffington Post.
La nivel global, nivelul în creştere al mărilor şi oceanelor ameninţa existenţa oraşelor de pe coastă, în timp ce în Africa, încălzirea globală accentuează seceta şi măreşte riscul de foamete. De asemenea, schimbări dramatice se regăsesc şi în zona arctică, în condiţiile în care cercetătorii au estimat că gheaţa de acolo se va topi până în anul 2050, crescând astfel riscul de inundaţii masive.
Cercetătorii sunt deacord în unanimitate că încălzirea globală reprezintă un pericol real şi că omenirea este vinovată 100% pentru această situaţie.
Liderii internaţionali au tras semnale de alarmă, însă acţiunile de contracarare ar putea veni prea târziu, mai scrie Huffington Post. Un studiu din 2012 realizat în Statele Unite a descoperit că o porţiune mare din teritoriul acestei ţări se confruntă deja cu o criză a apei potabile”. Multe dintre efectele încălzirii globale au apărut chiar din zilele noastre:

  • topirea gheţarilor alpini, arctici şi antarctici;
  • creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, efect al topirii gheţarilor, efectele fiind văzute prin îngustarea plajelor şi acoperirea unor insule coraligene şi a unor porţiuni de teren din Insula Kiribati, Insulele Maldive, Bangladesh etc;
  • dezgheţul permofastului, gheaţa din solul îngheţat din regiunile reci, cu efect în alunecări şi prăbuşiri de teren, surpări etc.;
  • dispariţia sau strămutarea unor specii de păsări, animale sălbatice, insecte, peşti, plante etc.;
  • schimbări climatice majore, mai ales în ultimul deceniu;
  • creşterea temperaturii aerului, mai ales în emisfera nordică, rezultat a iernilor din ce în ce mai blânde cu cantităţi de zăpadă din ce în ce mai puţine, veri caniculare din ce în ce mai frecvente, chiar şi în regiunile oceanice;
  • extinderea suprafeţelor deşertice cu efect asupra populaţiei, care presupune strămutarea locuinţelor sau malnutriţie;
  • modificarea repartiţiei precipitaţiilor pe glob;
  • acidifierea apelor mărilor şi oceanelor.

Încălzirea globală reiese şi din statisticile meteorologice din ţara noastră, referitoare la temperatura aerului. În lucrarea “Schimbări climatice în România şi efectele asupra resurselor de apă în agricultură”, domnul dr. Ion Sandu spune: “În primul deceniu al secolului XXI, în România temperatura medie anuală a aerului a crescut cu 0,4…0,6 grade Celsius faţă de fiecare deceniu, începând din anul 1960”.

  • 1961 – 1970:         8,9 grade Celsius                           – 0,4 grade Celsius
  • 1971 – 1980:         8,7 grade Celsius                           -0,6 grade Celsius
  • 1981 – 1990:         8,7 grade Celsius                           – 0,6 grade Celsius
  • 1991 – 2000:        8,8 grade Celsius                           – 0,5 grade Celsius
  • 2001 – 2010:       9,3 grade Celsius
Mai evident, decât la nivel de ţară sunt datele temperaturii medii anuale de la staţia meteorologică din Buzău. Temperatura medie multianuală pentru Buzău, între anii 1901 şi 2000 este de 10,7 ⁰C. Temperatura media anuală din ultimul deceniu (2005-2014) este de 11,76 ⁰C, cu 1.06⁰C mai mare decât temperatura medie multianuală. Modelele climatice mai vechi care cuprind date de până în 2005, sunt optimiste, dar, după ultimele date, prezentate de d-l Ion Sandu şi de calculele efectuate de mine, situaţia este deosebit de alarmantă. Valorile tma, prelucrate de mine pentru Buzău, sunt luate din Anuare statistice, deci sunt deosebit de credibile, iar calcul tma pe perioada menţionată este uşor. Valorile calculate de Institutul Naţional de Meteorologie prezentate mai sus, nu sunt discordante faţă de cele prezentate de mine, numai că, perioadele luate spre analiză sunt puţin diferite, 2001-2010 în primul caz şi 2005-2104 în al doilea caz. Perioada lipsă din studiul meu, 2001-2004 a fost, după toate probabilităţile, una cu tma apropiată de media multianuală, iar perioada 2005-2014 reprezintă, cred, cel mai cald deceniu din istoria măsurătorilor. O altă cauză pentru care tma la nivel de ţară este la jumătate faţă de tma înregistrată la Buzău este aceea că diferenţa temperaturilor medii la altitudini mijloci şi mici este mică.
Tma Buzău – ⁰C
2005    2006    2007    2008    2009    2010    2011    2012    2013    2014
 11         11,4       12,8      12,4      12,3      10,9     10,7      12        11,8      12,3
După calculul mediei aritmetice se obţine Tma = 11,76 ⁰C
Pentru emiterea unui model de evoluţie a tma şi de aici a tuturu parametrilor climatici, economici, sociali etc., se ia în calcul, de obicei, temperatura medie  la nivel global, dar şi temperaturile înregistrate într-un anumit loc (oraş, judeţ, regiune)  surprinde cu mai multă precizie modificările climatice survenite, amplitudinile sunt mai evidente, mai mari.
Cei mai călduroşi ani 5 ani în România – 1961-2014
Tmma:   1961-1990 – 8,8⁰C
  Anul                                   Tma                   Abatere
1. 2007                                10,6⁰C                   1,8⁰C   
2. 1994                                10,4⁰C                   1,6⁰C  
3. 2009                                10,3⁰C                   1,5⁰C   
4. 2000, 2008, 2014        10,2⁰C                   1,4⁰C   
5. 2002, 2013                    10,1⁰C                   1,3⁰C   
Numărul dezastrelor naturale la nivel global:
1971-1980                     743
1981-1990                   1543
1991-2000                  2386
2001-2010                  3496
Se vede foarte clar, creşterea temperaturii medii anuale în primul deceniu al secolului actual, dar foarte curios este creşterea explozivă a temperaturilor aerului după anul 2000. Era greu de anticipat la începutul anilor 2000 această evoluţie a climei, foarte puţin au fost cei care au intuit existenţa fenomenelor de efect de seră sau încăţzire globală. Lăsând modestia la o parte, eu am intuit aceste fenomene sau procese, un capitol din lucrarea pentre gradul didactic I a fost dedicat acestor aspecte. În capitolul “Modificări climatice survenite în ultimele decenii”, în 2004, printre altele spuneam:
“Caracteristicile elementelor meteorologice s-au modificat de-a lungul timpului, cu abateri mai mari sau mai mici de la valorile obişnuite. Aceste valori au avut, în general,abateri mici faţă de valorile medii, dar se observă modificări importante, mai ales în ultimul deceniu şi jumătate când s-au produs abateri mari ale valorilor elementelor meteorologice: s-au intensificat, ca frecvenţă şi intensitate, onele fenomene meteorologice de risc, atât la nivel mondial cât şi pe teritoriul ţării noastre şi, inclusiv în regiunea supusă studiului climatic (furtuni, tornade, inundaţii etc.)”
În capitolul menţionat din lucrarea mea de licenţă, principala sursă bibliografică a fost publicaţia  lui Sir. George Philander “Este temperatura în creştere?” În această carte, autorul scria:
“Gonim înspre curenţi periculoşi şi, poate, înspre cascadă, dar ezităm să luăm măsuri fiindcă nu ştim precis cât timp ne-a mai rămas până vom da cu adevărat de necaz. Ar putea fi mai înţelept ca, pentru început, să ieşim din partea tumultuasă a torentului şi să ne mutăm în zona liniştită a râului.Provocarea lansată de incertitudini nu este nouă. Noi toţi – oameni de afaceri, politicieni, strategi militari – luăm în mod obişnuit decizii pe baza unor informaţii incerte, în general după ce ne-am familiarizat cu faptele avute la dispoziţie. Noi, care suntem privigeliaţi să trăim pe această planetă ospitalieră, ar trebui măcar să o înţelegem pentru a putea evalua consecinţele probabile ale acţiunilor noastre”. În anul 1998, cînd Sir. George Philander scria cele de mai sus, ne avertiza “metaforic” despre pericolele care ar putea să se abată asupra planetei noastre, neputând prezice o perioadă viitoare. În nici un caz dânsul nu se gândea că o bună parte din previziunile făcute se vor derula în viitorul foarte apropiat. Numai dacă studiem datele referitoare la numărul dezastrelor naturale prezentate mai sus, tragem concluzia că riposta, aş zice eu, finală, a planetei faţă de nesăbuinţa noastră a început. Numărul dezastrelor naturale au crescut semnificativ de la un deceniu la altul. Este efectul poluării masive din ultimul timp, datorată luptei continue pentru înavuţire cu orice preţ. Poluarea are drept consecinţe importante, efectul de seră, care conduce la creşterea temperaturilăr la nivelul Pământului şi în troposferă şi ploile acide, deosebit de periculoase pentru sol şi biosferă. Dacă până la înceutul mileniului actual doar specialiştii în domeniul mediului şi alţi oameni de ştiinţă erau deacord cu fenomenul de încălzire globală, acum, puţin sunt cei care mai au argumente împotrivă, doar cei care nu şi-au pus niciodată întrebări în legătură cu existenţa noastră. Din păcate din această categorie sunt foarte mulţi şi ei produc cea mai mare poluare, îndeosebi mica poluare. Foarte mulţi oameni poluează fără să-şi dea seama, aruncând o hârtie sau un pet, ei spun că nu este mare lucru acest gest, că este mult prea puţin. Un om care aruncă o hâtrie şi spune că este un gest minor, el nu realizează că totă viaaţa lui a aruncat gunoaie şi ca el sunt mulţi, mulţi alţii, că prin aceste gesturi minore s-au umplut de gunoaie, păduri, pajişti, rigole, albii ale cursurilor de apă, lacuri, străzi, oraşe etc.
II. Distrugerea pădurilor, este o acţiune care durează din preistorie, de când omul a devenit sedentar, pe calea evoluţiei sale, de când s-a transformat din vânător în cultivator, construindu-şi un adăpost. Aşa au apărut primele forme de locuire de pe planeta noastră cînd omul a modificat ecosistemul natural într-un ecosistem antropogen. Dar, de-ea lungul timpului, omul a trăit în strânsă legătură cu mediul, mediul natural era determinant pentru viaţa sa. Acum mediul natural aproape a dispărut, ingerinţa omului se simte în toate ecosistemele Pământului, producând modificări esenţiale ale acestora. Odată cu creşterea demografică şi dezvoltarea activităţilor economice şi casnice influenţa omului asupra ecosistemelor a fost determinantă, modificându-le sau distrugându-le în totalitate. Omul a trăit dintotdeauna în preajma pădurilor, care i-a oferit de-a lungul timpului adăpost, hrană, fără să influenţeze echilibrul natural, dar în ultimul timp echilibrul a fost rupt prin presiunea umană, a creşterii continue a habitatului locuit, consumul sporit de lemn, incendiile tot mai numeroase datorate neglijenţei şi modificărilor climatice.
Voi orezenta în continuare câteva pasaje din articolul “Defrişările şi consecinţele lor” de pe situl “portaluldestiri.net”.
Incalzirea globală este, fară nicio îndoială, cea mai dezbătută problemă de mediu la ora actuală la nivel mondial, însă problema de mediu cu adevarat serioasă o reprezintă dispariţia pădurilor, ea fiind atât o cauză a încălzirii globale, cât şi o consecinţă a acesteia, deoarece  pădurea absoarbe cantităţi imense de dioxid de carbon, iar în momentul defrişărilor toată cantitatea absorbită revine în atmosferă, sporind astfel cantitatea de gaze cu efect de seră.

Defrişarea pădurilor a contribuit la degradarea solurilor, la creşterea aridităţii climatului, la intensificarea vitezei vânturior şi la apariţia inundaţiilor catastrofale.  Pădurea reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric, fiind totodată ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare  decât oricare alt ecosistem natural.  Urbanizarea şi industrializarea accelerată, folosirea intensivă a resurselor mediului, au dus la eroziunea solului, alunecări de teren, torenţialitate accelerată a apelor curgătoare, inundaţii, agravarea secetei, secarea sau reducerea drastică a debitelor reţelei hidrografice, înrăutăţirea climei în general, formarea furtunilor de praf, poluarea aerului, reducerea stratului de ozon, poluarea apelor şi solului, poluarea fonică.

Beneficiile pădurii:

  • Padurea furnizeaza cea mai mare cantitate de oxigen; astfel aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultura, este preluat din atmosfera, prin aprovizionarea acesteia de catre arbori şi arbuşti (vegetaţie);
  • Absoarbe o importanta cantitate de CO2 (gaz cu efect de sera), contribuind la reducerea poluarii şi având o influenţa benefica asupra mediului;
  • Fixeaza solul, impiedicând alunecarile de teren şi eroziunile provocate de ploaie sau vânt;
  • Filtreaza apa provenita din precipitaţii, prin scurgerea acesteia printre straturile de muşchi şi frunze moarte, asigurând o apa limpede şi curata;
  • Reduce mult din marimea viiturilor, în cazul ploilor torenţiale, prin reţinerea unei mari cantitaţi de apa în coronament şi litieră şi cedarea acesteia treptat;
  • Este o sursa înca puţin exploatată de medicamente şi remedii naturale;
  • Reprezinta un sistem ecologic complex care adaposteşte numeroase specii de plante şi animale, multe dintre ele fiind ameninţate cu dispariţia, datorită adaptării la condiţiile specifice de aici;
  • Are un mare impact estetic, peisajele în care apar păduri fiind de preferat terenurilor ocupate de culturi agricole sau alte amenajări antropice;
  • Este un loc apreciat de recreere si cu efecte terapeutice recunoscute;
  • Are o mare importanţă educativ – ştiinţifică, atât pentru noi cât şi pentru generaţiile urmatoare.

Conform secretarului de stat în Ministerul Mediului si Pădurilor, Cristian Apostol, în România în anul 2011 s-au tăiat ilegal aproximativ 165.000 mc. România era recunoscută din cele mai vechi timpuri pentru pădurile sale, dar acest lucru tinte să devină un mit. In anul 2011, suprafaţa de  pădure reprezintă doar 29% din teritoriul ţării, media europeană fiind de 41%.                                                                          Cele mai mari păduri ale lumii sunt în grav pericol. Jumătate din suprafaţa originală de pădure a fost distrusă şi lucrurile sunt pe cale să se înrăutăţească dacă rata actuală de defoliere nu este încetinită. În fiecare minut 26 de hectare de pădure sunt pierdute şi nu e greu de văzut că dacă lucrurile continuă să se desfăşoare în acest mod vom avea o planetă lipsită de pădure. Acest lucru ar fi catastrofic nu numai din pricina faptului că multe specii de animale îşi au habitatul în pădure ci şi faptului că pădurile joacă un rol important în reglarea climei planetei.   

În conformitate cu Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice  (UNFCCC), cauza copleşitoare a despăduririi este agricultura. Agricultura de subzistenţă este responsabilă pentru 48% din despăduriri; agricultura comercială este responsabilă pentru 32%d in despăduriri; necesitatea de lemn în domeniul construcţiilor este responsabilă pentru 14% din defrişări şi utilizarea lemnului pe post de combustibil cauzează 5% din defrişări. În Proiectul de Management al Mediului   “Defrişarea Pădurilor”, de pe “scribd.com”, referitor la defrişările din România, autorii consemnau:

România a devenit un gater uriaş, datele spun totul: 350000 de hectare de pădure au fost rase ilegal de pe faţa pământului. Statisticile arată că în Europa suntem pe ultimul loc la capitolul suprafaţă împădurită. La începutul secolului 19, România era 80% acoperită, iar acum mai sunt doar 26,7% păduri. În aceste condiţii, nu trebuie să mire pe nimeni apariţia fenomenelor extreme, precum aluncările de teren, tot mai dese şi inundaţiile în care mor în fiecare an oameni. Vinovaţii sunt peste tot, cei care au însă cea mai mare răspundere se află în parlament şi la conducerea ministerelor. Spre exemplu, nu există în acest moment un inventar la nivel naţional privind defrişările, sau un plan naţional de luptă împotriva fenomenului. Nu există pentru că nimeni nu are interesul ca aceste date să fie cunoascute. Efectele defrişărilor nu mai pot fi neglijate. Lipsa unei Agenţii Naţionale a Ariilor Protejate încurajează tăierile ilegale de păduri. În rezervaţiile din România se fac construcţii, se exploatează resursele naturale, se face turism de masă, iar mai nou se şi vânează.
Harghita, Bacău, Neamţ, Suceava, Alba, Argeş, Maramureş, Bistriţa sunt judeţele în care mii de hectare au fost rase de pe faţa pământului. Nimeni nu a primit o pedeapsă serioasă. Oriunde te duci în codrii României gaseşti fără prea mult efort hoţi în acţiune. La Bilbor, în munţii Harghitei, în fiecare zi ies tiruri cu lemn negru. Oamenii din sat spun că nu se întâmplă nimic fără ştirea autorităţilor: primărie, poliţie, inspectori silvici.Goana nebună după aurul verde a văduvit România cu peste 120.000 de hectare de pădure. În zonele sărace ale ţării, lemnul este folosit ca monedă de schimb pentru ziua de mâine. De cealaltă parte a baricadei se găsesc bogaţii pădurilor, cei pentru care lemnul nu mai este o simplă monedă, ci miza unor afaceri cu adevărat înfloritoare.
Afacerile cu lemn sunt protejate peste tot în ţara noastră, cînd a izbucnit un scandal, de nivel naţiona,l în care era implicată o firmă austriacă, care scotea din ţară cea mai mare cantitate de lemn, primul ministru de atunci Viorel Ponta ameninţa cu interzicerea exportului de lemn brut şi cherestea. Deci guvernul României facilitează exporturile de material lemnos brut, în loc să protejeze pădurea pun umărul la destrugerea ei! De ce nu se interzice acest export care ar reduce semnificativ defrişările? Ne dăm seama că sunt interese materiale (să zicem comisioane) foarte mari. Niciodată nu am avut încredere în guvernele României care s-au succedat la putere, am zis că un guvern credibil pentru mine ar fi acela care ar interzice importul de lână din Australia (când lâna crescătorilor de animale de la noi îngroaşă rândul gunoaielor) şi exportul de lemn brut. 
Distrugerea pădurilor: moartea Terrei
In prezent 80% din cantitatea de suprafata cu paduri a Terrei este distrusa. Asta inseamna ca pamantul a ramas cu doar 20% din cantitatea sa initiala de paduri. In Amazon, una din ultimele zone cu paduri virgine de pe glob se taie 2.000 de copaci pe minut! Asta inseamna echivalentul a 7 terenuri de fotbal pline cu copaci taiati in fiecare minut!
O soluţie pentru eliminarea acestor efecte ar fi reîmpădurirea. Romania a beneficiat din partea Uniunii Europene, până în 2013, de 229 de milioane de euro pentru finanţarea de proiecte pentru “Prima împadurire a terenurilor agricole”. Prin acest program se dorea ca pădurile în România să depăşească procentul de 30%. Generosul program s-a încheiat, oare cu ce rezultate? Greu de spus, doar că nu prea am auzit de acţiuni sau activităţi de împădurire în afară de unele voluntare. Este un caz, ca multe altele, din care se desprinde dezinteresul nostru faţă de natură.
Peste tot în ţară pădurile sunt distruse. Mai există unele areale în care nu au putut fi exploatate datorită reliefului, distanţelor sau lipsei dremurilor de exploatare. O să prezint în continuare câteva aspecte legate de starea pădurilor din orizontul local sau apropiat al comunei Cătina. În numeroasele drumeţii sau plimbări pe care le-am făcut, am văzut multe lucruri, interesante, atractive şi chiar rare, mai ales cele naturale şi altele opuse calităţilor expuse, rezultate din activitatea omului.                                                 Încă mai există şi în ţinuturile noastre multe locuri deosebit de frumoase, natura oferă peste tot peisaje minunate, numai să ştim să le admirăm, să le apreciem şi să le protejăm.
P1090707
P1090702
P1090691
 P1090661
Aproape, nelipsitul trovant din articolele mele, sculptat de marele artist, natura.
P1090683
Omul trebuie să reânveţe să trăiască în strânsă legătură cu natura, cum se vede în fotografie, să aprecieze şi să folosească în interesul său frumuseţile ei, şi ce este mai important, să o protejeze, să aibă grijă de ea. Este cheia dezvoltării societăţii omeneşti. Dacă nu …, opusul evoluţiei este involuţia, nu?
Am prezentat mai sus câteva fotografii cu peisaje frumoase, iar în continuare voi posta altele care prezintă atacul asupa pădurilor, asupra mediului natural, iar efectele acestor acţiuni necontrolate se întorc repede împotriva omului. Cum ar veni, noi oamenii, ne tăiem creanga de sub picioare.
P1090710
Pădure tânără, cu o densitate, bună, cu câteva cioturi uscate de arbori, care nu sunt tentanţi pentru oameni, aşa cum ar trebui, ei taie copaci sănătoşi, viguroşi, pentru foc.
P1090721
Pădure cu o densitate a arborilor mică, fără covor vrgetal de frunze uscate cu o eroziune agresivă a solului  în care rădăcinile arborilor au fost dezgolite.
P1090716
Pădure rară şi goluri în pădure.
P1090722
Arbore şi crengi rupte, nefolosite de oameni, lemnul mort putrezeşte degajând în atmosferă gaze cu efect de seră, mai ales metan. Ar trebui încurajat folosirea lemnului uscat din păduri, ar să fie luat fără să se plătească nimic, s-ar realiza igienizarea pădurilor. Altfel lemnul se alterează, iar gazele degajate în atmosferă sunt poluante. Dar, la noi normalul este anormal! Nu de puţine ori oameni care duceau câteva lemne uscate au avut de pătimit.
P1090723
Încă mai există şi miracole în pădurile noastre, o oază de frumuseţe şi normalitate formată dintr-o mică plantaţie de zada. Spre surprinderea mea pădurea este intactă, respectul faţă de acest miracol m-a impresionat. Pădurea de fag din jur este considerabil rărită, dar această mică larcelă, de sub un hectar, este intactă. Este o pădure tânără care ni are mai mult de 40 de ani plantată în jurul câtorva arbori seculari tot din aceeaşi specie (aproximativ 10-15 acum 40 de ani). Arborii din plantaţie s-au dezvoltat armonios, numai că cei bătrâni au dispărut, câţiva natural, iar ceilalţi tăiaţi. Nu putea să fie totul perfect!
P1090725
P1090736
P1090733
Părăsind oaza de frumuseţe, ajung în “normalul” pădurilor noastre, chiar cu o oază de verdeaţă artificială generată de defrişare.
P1090738
Pădure excesiv rărită, cu rămăşiţe de lemn din arborii tăiaţi, la fel nebăgate în seamă de către concetăţenii mei, ei vor lemn verde, sănătos, care degajă o mare cantitate de vapori de apă şi alte elemente cu efect de seră. De ce să fie cald doar în casă, să avem căldură şi în atmosferă!
P1090756
De parcă nu s-ar găsi destule lemne uscate!
P1090762
P1090765
P1090767
Ultimele trei fotografii prezintă jaful care se face în pădurile noastre, mai ales în satul Valea Cătinei. Această suprafaţă a fost împădurită până în urmă cu aprosimativ 10 ani când a fost defrişată. Puterea de regenerare a pădurii este deosebită, aşa că din tulpinile tăiate au crescut arbuşti. Dar acţiunea de distrugere a omului este deosebită, iar arbuştii au fost tăiaţi sistematic până când nu a mai rămas aproape nimic. Nu au fost tăiaţi pentru foc ci drept hrană pentru oi şi mai ales pentru capre. Fenomenul este generalizat la noi, lăstarul crescut este tăiat sistematic de la mic la mare spre hrana caprelor. Astfel caprele, fără voia lor devin inamicul public numărul 1 pentru păduri. În primul rând pentru că ele rod coaja arbuştilor, mai ales în perioada de iarnă când nu găsesc hrană şi ele umblă nestingherit pe unde vor şi în al doilea rând că există oameni inconştienţi care taie arbuştii pentru a le oferii hrană oamenilor. Şi toate astea se produc sub ochii nepăsători ai oamenilor şi a celor care ar trebui să supravegheze pădurea şi propriile suprafeţe de teren. Primar, pădurar şi oamenii din zonă care ar trebui să ia poziţie faţă de aceste atacuri vandalice. Jaful din pădurile din Fundul Cătinei este făcut de ciobanii stânilor celor din satele învecinate, Rotarea şi Valea Anei din comuna Starchiojd. Proprietarii stânilor s-au instalat pe meleagurile noastre, sub pretextul că au aici mici suprafeţe de păşune, dar îşi pasc oile şi caprele pe suprafeţe întinse aparţinând cetăţenilor comunei Cătina. Distrugeri în păduri, pe fâneţe sau păşune se fac şi de unii proprietari de capre din satul Valea Cătinei, nu sunt mulţi, eu ştiu doar unul, culmea, rudă cu primarul.
P1090739
După cauză, efectele nu întârzie să apară, din drumeţia mea dintr-o anumită zi, după ieşirea din pădure şi apropierea de sat, alunecările de teren provocate de pârâul Cătina, sunt mai active decât niciodată.
IMG_0114
P1090757
Asemenea locuri sunt frecvente în localitatea noastră. Pământuri rele buzoiene, cu arbori şi arbuşti care ar trebui valorificate pentru că vor fi distruse de evoluţia alunecării.
IMG_0162
 Şi o alunecare mai veche, 1996, care a creeat, din fericire, un peisaj atractiv.
P1090125
Aceeaşi alunecare, după 16 ani. Se vede capacitatea extraordinară a naturii de a şterge, a reface rănile provocate de incompetenţa şi ignoranţa noastră. Natura luptă pentru menţinerea sau refacerea echilibrelor naturale, unde mai este posibil. Există, peste tot pe planeta noastră sau în Univers, un anumit moment sau o limită peste care echilibrele nu mai pot fi menţinute sau restabilite. Planeta noastră este la mijlocul existenţei sale, ea va mai dăinui aproximativ 4,5 miliarde de ani, cât am strica noi, din neştiinţă sau intenţionat, ea va dăinui, nu vom face altceva decăt să distrugem o mare parte din vieţuitoare şi pe noi însişi. Cu sau fără noi planeta Terra va mai exista mult timp. De la dispariţia omului, nemaiavând cine distruge, echilibrele, probabil se vor reface şi viaţa va continua. Viaţă pe pământ fără om? Este posibil, gândindu-ne că omul este ultima apariţie pe scara existenţei. Unele specii se vor adapta mai bine decât omul modificărilor care s-ar putea produce în viitor şi vor continua să existe şi după dispariţia acestuia.
P1090742
Rezultatul drumeţiei prin pădurile noastre.
Ce se întâmplă, cine are grijă de pădure?
Ciupercile din pădure sunt mai greu de găsit în ultimul timp, tot mai puţin sunt oamenii care le valorifică, pentru că sunt tot mai puţine, greu de găsit. Vara trecută, în perioada potrivită în care apar aceste ciuperci, bureţi lăptoşi cum sunt numiţi la noi, am plecat împreună cu soţia într-un areal cuunoscut foarte bine de mine din copilărie. Cunoşteam cu precizie locurile cele mai bune unde creşteau asemenea ciuperci. Am ajuns în acele locuri, dar nicio urmă de bureţi, sau mai bine zis doar unul mic şi aproape uscat. Nu-mi venea să cred, perioada era potrivită, la sfârşit de iunie, ploase în ultimele două săptămâni de două trei ori, iar ultima ploaie căzuse cu trei zile în urmă. Cuntinuând plimbarea prin pădure au urcat mai sus, locuri unde în urmă cu 35-45 ani, rar găseai bureţi. Spre surprinderea mea tocmai aici am descoperit, fără prea multe căutări, ciuperci suficiente. Puţin mai târziu am realizat ce s-a întâmplat şi mi s-a părut normal. Care este cauza acestei schimbări? Încălzirea climei, datorită procesului de încălzire globală, a făcut ca biotopul caracteristic apariţiei şi dezvoltării ciupercilor de pădure să se modifice, iar cel prielnic s-a deplasat mai în sus unde caracteristicile fizice, mai ales climatice sunt corespunzătoare, asemănătoare sau identice cu cele de acum de 40 de ani de al altitudini mai mici. Iată o altă dovadă evidentă care indică existenţa fenomenului de încălzire globală.
Omenirea încotro?
Pot spune, fără teama de a greşi, că noi toţi, de la mic la mare, (mai puţin bebeluşii), de la nivel local până la nivel guvernamental, suntem părtaşi la jaful la care supunem, zi de zi, planeta noastră, casa noastră. Unii ar putea spune că nu a contribuit la poluare sau la distrugerea naturii, dar este imposibil aşa ceva. Fie că am aruncat o hârtie pe stradă, pe o pajişte sau în pădure, ori am tăiat câţiva arbuşti, “strict” necesari la fasole, tot poluare sau distrugere înseamnă. La un gest minor făcut, trebuie să ne gândim că, cel puţin, acelaşi gest “nevinovat” este repetat de miliarde de persoane, iar rezultatul vi-l puteţi imagina. Poluarea, de orice fel, există peste tot, de la malul mării până în vârful muntelui, iar efectele ei se văd pretutindeni. Se înregistrează eforturi mici şi tardive, iar reducerea sau limitarea poluării dintr-o ţară sau alta este compensată de evoluţia economică din alte ţări,  mai ales cea industrială. Noile ţări cu o evoluţie industrială semnificativă, de obicei cu o populaţie mare, nu acordă nicio atenţie măsurilor antipoluante, pentru că acestea costă şi ridică preţul produsului finit. Este vorba despre state precum, China, India, Brazilia, Indonezia. La fel se întâmplă cu ţările în curs de dezvoltare, şi nu sunt puţine. SUA, cel mai dezvoltat stat din lume din punct de vedere economic, care este responsabil de 40% din emisiile de gaze cu efect de seră de lşa nivel de planetă, nu a semnat protocolul de la Kyoto din 1997. A considerat că nu trebuie să realizeze obligaţiilor din protocol, mai ales că aceste obligaţii însemnau mulţi bani. Prin acest protocol statele industrializate trebuiau să reducă emisiilor poluante şi să contribuie la un fond de mediu procentual cu cantitatea emisiilor produse. Nici alte state cu economii dezvoltate nu sunt sau nu mai sunt semnatate a protocolului de la Kyoto. Au mai rămas state a căror emisii nu depăşesc 15%. Lucrurile bune nu durează în perioada actuală. Cu cât efectele încălzirii  globale sunt evidente şi se manifestă la tot pasul, noi reducem acţiunile, proiectele, activităţile menite să limiteze sau să reducă poluarea. Aproape că am renunţat la luptă, ba din contră, poluarea şi mizeria este generalizată. Trăim într-o lume nebună în care multe dintre evenimentele petrecute sunt tocmai contrare reducerii sau limitării poluării. Se încurajează consumul de combuatibili fosili, cei mai mare generatori de gaze cu efect de seră sau de ploi acide, prin ieftenirea acestora, mai ales a petrolului. Preţul petrolului a scăzut din anul 2014 de la 115 dolari/baril la mai puţin de 27 în prezent. Ni se spune că scăderea preţului petrolului vizează Rusia care este al doilea exportator mondial de petrol. Dar numai Rusia pierde? Celelalte ţări exportatoare, unele dintre ele trăiesc din exportul petrolului, nu au pierderi? Nu mai funcţionează legea economiei de piaţă a cererii şi ofertei? Cine trage sforile? Cine suportă pierderile? Sau se urmărşte inducerea unei crize de proporţii, la nivel mondial, în următorii ani. Nu trebuie să fi mare economist ca să poţi emite un scenariu pentru viitorul apropiat sau mediu. Dacă preţul petrolului a scăzut în ultimul an şi jumătate de 4,25 ori preţul benzinei sau motorinei a scăzut numai cu 40%.  Este foarte posibil ca din momentul în care preţul petrolului ia un trend crescător, moment care, cred eu, nu este prea departe, barilul de petrol să ajungă, nu la 115 ci la 100 dolari într-o perioadă scurtă, 1-2 ani. Dacă la scăderea preţului petrolului, scăderea preţului produselor rafinate a fost nesemnificativ, iar creşterea preţului pe baril va atrage după sine o creştere imediată şi într-un procent mai mare. Dar, să considerăm că ambele produse cresc la fel. Dacă preţul barilului de petrol creşte de la 27 dolari la 100 dolari, deci de 3,7 ori, preţul benzinei şi a motorinei, va ajunge cel puţin la 4,25 dolari, adică aproximativ 170 lei. Vă puteţi imagina criza în care va fi aruncată omenirea pentru foate mulţi ani, sau poate nu va mai reveniri nicodată la normal nici măcar unul acceptabil.  Dacă analizăm măsurile care s-au luat pentru protecţia mediului la nivel global european sau naţional, nu stăm deloc rău. Au existat numeroase protocoale, convenţii, strategii, directive, în urma cărora s-au elaborat legi şi reglementări, s-au scris tone de manuscrise, dar rezultatele se văd mai mult în natură.  Toată lumea este acum conştientă că există o problemă, ce a poluarii excesive, mai ales în ultimele decenii, dar cât de gravă este problema? În urma mai multor studii s-au emis mai multe modele, scenarii de evoluţie a planetei noastre în viitor. Pe baza unor calcule simple voi prezenta rezultatele obţinute de mine, după unele date, absolut reale, preluate de la Înstitutul Naţional de statistică. Am calculat temperatura medie anuală pentru ultimii nouă ani. Rezultatul calculelor este următorul:
Staţia                                Tma9                       Tmma                     Tma-Tmma
meteorologică       (2005-2013)            (1901-2000)
Vârful Omu                      -1,68⁰C                     – 2,6⁰C                       0,98⁰C
Suceava                              8,81⁰C                        7,5⁰C                        1,31⁰C
Cluj Napoca                       9,53⁰C                         8,4⁰C                       1,14⁰C
Târgu Mureş                   9,69⁰C                           8,7⁰C                      0,99⁰C
Sibiu                                   9,83⁰C                         8,7⁰C                      0,87⁰C
Bacău                              10,03⁰C                           9,1⁰C                      0,93⁰C
Iaşi                                   10,65⁰C                          9,5⁰C                      1,15⁰C
Deva                                10,47⁰C                          9,9⁰C                       0,57⁰C
Târgu Jiu                         11,23⁰C                        10,2⁰C                     1,03⁰C
Oradea                            11,19⁰C                         10,3⁰C                      0,89⁰C
Galaţi                                 12,0⁰C                        10,5⁰C                       1,5⁰C
Buzău                               11,76⁰C                        10,7⁰C                      1,06⁰C
Timişoara                           11,8⁰C                       10,7⁰C                         1,1⁰C

Bucureşti Filaret            12,27⁰C                        11,0⁰C                     1,27⁰C

Constanţa                        12,29⁰C                       11,4⁰C                      0,89⁰C
Turnu Măgurele            12,18⁰C                        11,4⁰C                      0,78⁰C
Calafat                             12,37⁰C                        11,5⁰C                      0,87⁰C
 Satu Mare                      10,37⁰C                          9,7⁰C                      0,67⁰C
Media st. met.                10,27⁰C                          9,25⁰C                    1,02⁰C
Tma9 – temperatura medie anuală 2005-2013, pe 9 ani
Tmma – temperatura media multianuală, 1901-2000

Am luat spre analiză staţii meteorologice situate pe diferite trepte de relief, de la malul mării pînă pe vârful Omu, staţii meteorologice situate în cele patru puncte cardinale. Oricare ar fi staţia meteorologică analizată din punct de vedere a temperaturii medii anuale se poate vedea cu uşurinţă că valorile înregistrate în ultimii nouă ani sunt superioare valorilor multianuale. Diferenţele variază de la 0,57⁰C şi 0,67⁰C la Deva şi Satu Mare, la 1,5⁰C şi 1,31⁰C la Galaţi şi Suceava. La Bucureşti diferenţa este destul de mare de 1,27⁰C. Sunt convins că această valoare este influenţată în sens pozitiv de poziţia staţiei Bucureşti Filaret în interiorul oraşului, unde este influenţată de adăpostol oferit de construcţii, dar mai ales de activităţile economice. De la staţia Bucureşti Băneasa nu am avut date, dar cum în majoritatea cazurilor, aici temperatura este mai scăzută decât la staţia Bucureţti Filaret, este de presupus că Tma este mai scăzută, cu o valoare de aproximativ 1⁰C. Temperatura medie anuală din ultimii nouă ani este în marea majoritate a cazurilor mai mare decât temperatura medie multianuală. Cele mai mari abateri au fost, 2,6⁰C la Sibiu în anul 2008 (11,3⁰C faţă de 10,3⁰C), la Bucureşti Filaret şi Cluj Napoca (2,4⁰C),  la Iaşi (2,3⁰C), Suceava şi Constanţa (2,2⁰C), Calafat şi Bacău (2,0⁰C). Cele mai mici abateri s-au înregistrat la Deva (1,3⁰C), Galaţi (1,5⁰C), Tg. Măgurele (1,6⁰C). Am ordonat staţiile meteorologice după valoarea temperaturilor medii multianuale. Ordonând datele de mai sus după diferenţele dintre temperatura medie anuală pe perioada 2005-2013 şi temperatura medie multianuală, pe perioada 1901-2000, vom vedea cât de gravă este situaţia la nivelul ţării noastre.

1. Galaţi -1,5⁰C;            2. Suceava – 1,31;             3. Bucureşti Filaret – 1,27⁰C;                                  4. Iaşi – 1,15⁰C              5. Cluj Napoca – 1,14⁰C;        6. Timişoara – 1,1⁰C;                                          7. Buzău – 1,06⁰C;    8. Târgu Jiu – 1,03⁰C;             9. Târgu Mureş – 0,99⁰C;                                        10. Vârful Omu – 0,98;          11. Bacău – 0,93⁰C;              12. Constanţa – 0,89⁰C;                          13. Oradea – 0,89⁰C;               14. Sibiu – 0,87⁰C;                15. Calafat – 0,87⁰C;                                16. Turnu Măgurele – 0,78⁰C     17. Satu Mare      0,67⁰C       18. Deva – 0,57⁰C.
Diferenţa cea mai mare se înregistrează la Galaţi, 1,5⁰C, o valoare extrem de mare care iese din tiparul regiunii geografice în care se află. Ca poziţie geografică, în estul ţării, şi altitudinal oraşele cu care se poate compara Galaţiul este Constanţa şi Iaşi. Ori diferenţele dintre mediile de temperatură din cele două oraşe sunt evidente, 1,15⁰C la Iaşi şi 0,89⁰C la Constanţa. O încălzire evidentă se remarcă la Suceava, 1,31⁰C, probabil, datorită maselor de aer scandinavo-baltice ce pătrund tot mai rar pe aceste meleaguri de poveste. Culoarul Mureşului conferă ţinuturilor Devei o poziţie de adăpost, se mai resimte, încă, influenţa pădurii asupra mediului. Aproape aceeasi situaţie este şi în cazul Sibiului. Dacă la Constanţa diferenţa este mică datorită influenţei Mării Negre, staţiile meteorologice din lunca Dunării au o creştere mai mică a temperaturilor decât în alte locuri. Cele mai mici creşteri ale Tma din ultimii nouă ani s-au înregistrat la staţiile meteorologice în care valorile multianuale aveau valori mari 11,5⁰C la Calafat, 11,4⁰C la Turnu Măgurele şi Constanţa. Încălzirea evidentă s-a înregistrat mai ales în regiunile cele mai friguroase ale ţării, estul Transilvaniei şi Bucovina. După analiza asupra temperaturilor medii anuale şi multianuale se pot trage unele concluzii care pot prefigura o evoluţie viitoare a vremii:

  • o încălzire mai accentuată a regiunilor de la latitudini mari, cu valori mici ale Tmma, Bucovina şi estul Transilvaniei şi chiar în regiunile montane, fapt care s-a văzut mai ales iarna aceasta cănd lipsa zăpezii sau în cantităţi mici, aducând prejudicii turismului şi sporturilor de iarnă;
  • o încălzire mai ponderată în zonele cu Tmma cu valori mari, Dobrogea, Lunca Dunării, aici cauza poate fi pădurile din luncă şi prezenţa în apropiere a apei;
  • valori mai mici ale Tma în localităţile din apropierea munţilor, mai ales în defilee: Deva, Sibiu etc.;
  • la cele mai multe staţii s-a înregistrat o creştere moderată, dacă 1⁰C în nouă ani mai poate fi considerată astfel: Buzău, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Tg. Mureş, Tg. Jiu, Vf. Omu, Bacău.
  • anormalitatea valorii de 1,5⁰C din zona Galaţi în condiţiile în care Tma9 depăşeşte cu puţin1⁰C (1,06⁰C) la Buzău, în rest creşterea este sub 1⁰C, 0,89⁰C la Constanţa, 0,78⁰C la Turnu Măgurele.
  • se înregistrează o încălzire mai accentuată a tempereturii în regiunea extracarparică nordică, 0,67⁰C şi 0,89⁰C la Satu Mare şi Oradea, faţă de 1,31⁰C şi 1,1⁰C la Suceava şi Iaşi.
  • diferenţe mai mici în regiunile unde suprafeţele împădurite sunt încă mari;

Temperatura medie din perioada recentă, 2005-2013, la toate staţiile meteorologice luate în calcul este de 10,27⁰C.                                                                                                                                                                     Reiau datele redate anterior pentru a face o serie de observaţii.

Perioada           tma                                        Tma dec.-Tma 2001-2010

1961 – 1970:         8,9⁰C                                             – 0,4⁰C                                                                                 1971 – 1980:         8,7⁰C                                              -0,6⁰C                                                                                 1981 – 1990:         8,7⁰C                                             – 0,6⁰C                                                                               1991 – 2000:        8,8⁰C                                             – 0,5⁰C                                                                              2001 – 2010:       9,3⁰C

Temperaturile medii pentru deceniile respective au valoari apropiate. În deceniul 2001-2010 are loc un salt spectaculos faţă de deceniule anteriore, de la 0,4⁰C până la 0,6⁰C faţă. Este evident că accelerarea procesului de încălzire a climei are loc în mileniul actual, cu un trend, aproape, exclusiv crescător a tma.

Dacă la sfârşitul mileniului trecut puţini erau cei care admiteau procesul de încălzire globală, acum la începutul mileniului, în mai puţin de 20 de ani, sunt puţini cei care se mai îndoiesc de existenţa acestui proces. Redau aici câteva din titlurile existente pe blogul Descoperă.ro referitoare la procesul de încăţzire globală şi la efectele ei, din care se desprind, pe lângă evidenţa existenţei procesului de încălzire globală, şi efectele şi consecinţele acestuia asupra planetei noastre:

  • Coralii din Marea Barieră vor fi modificaţi genetic pentru a se putea adapta la schimbările climei;
  • Cât de pregătită este România pentru un dezastru natural?
  • Ce se întâmplă cu oraşele planetei? Valurile de căldură s-au intensificat în zonele urbane …..;
  • Cel mai mare gheţar din Antarctica orientală a început să se topească foarte repede;
  • Ceasul Apocalipsei. Mai sunt “trei minute” până la sfârşitul lumii;
  • Este oficial, anul 2014 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată;
  • “Este o veritabilă bombă climatică”. Cercetătorii avertizează asupra unui pericol prea puţin cunoscut. Subsolul îngheţat din Antarctica şi din Siberia, cunoscut sub numele de permafrost, reprezentând 25% din suprafaţa uscatului din emisfera nordică. Or, dezgheţarea sa eliberează o cantitate uriaşă de gaze cu efect de seră. Se estimează că permafrostul conţine 1.700 de miliarde de tone de carbon, depăşind de două ori cantitatea de carbon din atmosferă.
  • Topirea gheţii din Antarctica este ireversibilă şi s-a accelerat în ultimii ani;
  • Încălzirea globală se va resimţi peste doar 10 ani. Efectele vor fi devastatoare. Efectul de încălzire globală al unei singure emisii de dioxid de carbon se vor resimţi mult mai repede decât credeau iniţial cercetătorii. Nu doar generaţiile viitoare vor fi afectate, ci şi actuala generaţie, pentru că aceste efecte negative vor fi resimţite puternic peste doar 10 ani. Teoria aparţine unor cercetători din Washington, de la Institutul de Ştiinţe Carnegie. Încălzirea poate persista chiar şi 100 de ani, dar reducerea emisiilor nocive va avea efecte benefice evidente. Astfel se vor putea evita fenomenele meteo extreme, cum ar fi inundaţii, secetă şi valuri de căldură. Studiul realizat de aceşti cercetători arată că efectele negative nu se vor resimţi peste câteva sute de ani, ci peste doar 10 ani. Aceste efecte includ creşterea nivelului mărilor şi topirea calotei glaciare;
  • Calculele de până acum sunt greşite.Experţii avertizează că în realitate clima se încălzeşte mult mai repede;
  • Omul este vinovat de intensificarea valurilor de căldură din 2013. Concluzia îngrijorătoare a unui raport oficial:
  • Cum este afectată Delta Dunării de schimbarea climei? Experţii trag un semnal de alarmă.
  • ONU cere autorităţilor să renunţe la folosirea cărbunelui, pentru a limita încălzirea globală;
  • Sute de mii de persoane au manifestat în întreaga lume împotriva încălzirii globale;
  • Apel fără precedent al savanţilor pentru salvarea mediului. “Doar Dumnezeu ne mai poate ajuta acum”. Partha Dasgupta şi Veerabhadran Ramanathan,  de la Universitatea Cambridge, respectiv Universitatea California, au scris în revista Science un apel fără precedent pentru a reduce efectele „potenţial catastrofale” ale modului în care oamenii „abuzează de resursele naturale ale planetei.”                                                                                                                              „Consumul nesustenabil, creşterea populaţiei, sărăcia şi degradarea mediului sunt legate între ele, dar nici economiştii nu sunt interesaţi de asta, nici guvernele, care permit dezvoltarea organismelor modificate genetic”, scriu experţii. Liderii religioşi ar trebuie să colaboreze cu instituţii academice, cum este Royal Society sau US National Academy of Science, pentru a organiza campanii menite să oprească exploatarea abuzivă a resurselor planetei.
  • Veşti bune: gaura din stratul de ozon nu mai creşte. ONU avertizează, însă, că urgenţa rămâne încălzirea globală;
  • Veşti proaste: ONU anunţă o nouă concentraţie record de gaze cu efect de seră în 2013;
  • Descoperire tulburătoare: volumul gheţurilor care se topesc în Groenlanda s-a dublat faţă de 2000;
  • Cum se va adapta Bucureştiul şi România la schimbările climatice?
  • Meteorologii perzintă un tablou apocalipticentru următoarele decenii:”Este doar începutul”.
  • Cum combatem încălzirea locală? Prin tehnologia bureţilor gigantici;
  • Ce se întâmplă cu Terra? În nordul Europei , căldura atinge niveluri nemaivăzute;
  • Pentru prima dată climatologii vorbesc în termeni duri despre încălzirea globală: “Am încurcat-o!”;
  • Un paradis tropical devine istorie. Insula va avea în curând soarta Atlantidei;
  • Încălzirea globală a topit ultima regiune stabilă din calota glaciară a Groenlandei;
  • Patru noi gaze care disatrug ozonul au fost descoperite în atmosferă. Nu existau acolo până în ani 60, anunţă experţii;
  • Vin vremuri grele: perioadele de secetă din Europa vor creşte cu 80% până în anul 2100, avertizează cercetătorii;
  • Va deveni Pământul de nelocuit pânăîn 2100?
  • Care este probabilitatea ca schimbările climatice să dezlănţuie “iadul” pe Pământ?
  • Situaţia e mai gravă decât se credea: temperaturile ar putea creşte catastrofal de mult până în anul 2100.                                                                                                                                             Temperaturile globale ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100, dacă nu se reduce nivelul emisiilor de dioxid de carbon, avertizează cercetătorii australieni într-un nou studiu. Specialiştii în domeniu spun că temperaturile ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100 şi cu peste 8 grade Celsius până în 2200, ceea ce ar însemna consecinţe dezastruoase pentru planetă. Cercetarea, efectuată de oamenii de ştiinţă australieni şi publicată în revista Nature, arată că, la nivel global, clima este mult mai afectată de emisiile de dioxid de carbon decât se credea până în prezent. De asemenea, prin intermediul acestei cercetări, s-ar putea rezolva şi unul dintre misterele în ceea ce priveşte sensibilitatea climei – rolul formării norilor şi dacă acesta are un efect pozitiv sau negativ asupra încălzirii globale. Cercetătorii consideră în acest moment că modelele climatice existente supraestimează nivelul de nori care protejează atmosfera de supraîncălzire.                                                                                             Studiul sugerează că se formează mai puţini nori atunci când planeta se încălzeşte, motiv pentru care mai puţine raze ale soarelui sunt reflectate înapoi în spaţiu, conducând la ridicarea temperaturilor pe Pământ.                                  Profesorul Steven Sherwood, de la University of New South Wales, a declarat pentru publicaţia The Guardian că o creştere a temperaturilor cu 4 grade Celsius ar fi nu doar un fenomen periculos, ci chiar “catastrofal”.                                                                                 Prin urmare, cercetătorii avertizează că o creştere a temperaturilor pe Pământ ar duce la secetă şi ar face viaţa dificilă la tropice. Din cauza încălzirii planetei s-ar putea topi calota glaciară din Groenlanda şi o mare parte din stratul de gheaţă din Antarctica.                                                    “Creşteri ale temperaturilor medii globale de o asemenea anvergură ar avea un impact profund asupra lumii şi a economiilor multor ţări, dacă nu începem de urgenţă reducerea emisiilor” de dioxid de carbon, avertizează Steven Sherwood.                                                                                       

Numărul articolelor de pe acest blog ca şi din multe alte publicaţii arată, fără niciun dubiu că fenomenul încălzirii globale există şi se manifestă din ce în ce mai pregnant în toate geosferelor planetei noastre, cu efecte nefaste asupra omului şi activităţilor sale. Am prezentat ultimul articol pentru că aici se prezintă un model pesimist asupra evoluţiei viitoare a planetei influenţată de încălzirea globală. Eu consider că nu este unul optimist din moment ce Tmma în ţara noastră a crescut în ultimul deceniu cu 1⁰C faţă de tmma pe perioada 1901-2000. La nivelul mondial această creştere este sub 1⁰C, dar mai mare de 0,6⁰C. Cum este de aşteptat ca acestă creştere să fie, cel puţin, una similară, până la sfîrşitul secolului tmma va creşte cu mai bine de 5⁰C. Această valoare depăşeşte orice model emis până acum de către specialiştii în domeniu, dar, după cum vedeţi este perfect posibilă.        

Bibliografie

http://www.asas.ro/wcmqs/sectii/stiinta-solului/documente/ZMM ASAS FINAL                         http://www.ier.ro/webfm_send                                                                                                   http://portaluldestiri.net/defrisarile-si-consecintele-acestora                                                         scribd.com/doc/149086487/58559333-DEFRIŞAREA-PĂDURILOR-IN-ROMANIA                          http://www.animale-iubite.ro/distrugerea_padurilor_moartea_terre

http://www.descopera.ro/incalzirea-globala

                                                               

Advertisements

MARELE CUTREMUR ŞI NATURA!

             Esenţa articolului

 Deoarece, pentru mulţi cititori articolul de faţă ar putea fi greoi sau de neînţeles şi nu ştiu dacă vor avea răbdare să-l citească în întregime, înainte de a intra în detalii ştiinţifice încerc să explic esenţa articolului meu, încă de la început. După ipoteza mea, degradarea intensă a terenurilor prin procese naturale vizibile în peisaj, alunecări de teren, prăbuşiri de teren, depuneri masive de aluviuni (materiale cărate de apele curgătoare după ploile torenţiale) pe terenuri plate şi chiar pe şosele sunt datorate şi mişcărilor de ridicare ale scoarţei terestre. Existenţa acestor procese într-o anumită perioadă de timp arată, cred eu, că producerea uni cutremur de mare intensitate într-un timp apropiat nu este posibilă. Dacă aceste procese sunt reduse, suprafeţele de teren afectate anterior de alunecări şi prăbuşiri de teren vor fi acoperite cu vegetaţie, iar altele noi nu apar decât izolat, înseamnă că un cutremur major este posibil să se producă într-un viitor nu prea îndepărtat. Deci, ar trebui să ne bucure degradarea terenurilor prin alunecări, prăbuşiri de teren, torenţialitate etc., deoarece ar însemna că un cutremur major nu se va produce curând. Trebuie doar să privim cu mai multă atenţie mediul înconjurător pentru a ne da seama dacă un cutremur major se va produce sau nu într-un viitor apropiat. Este posibil, dacă ipoteza mea este corectă, ca fiecare dintre noi să intuim, cu aproximaţie, momentul în care se va produce un cutremur major, făcând observaţii periodice asupra mediului înconjurător.

          Principiul cauză-efect

Cercetările complexe efectuate în diferite domenii au dus la descoperirea unor legi şi teorii referitoare la diverse procese, fenomene naturale, antropice etc. Prin cufundarea în complexitate, oamenilor de ştiinţă le-au scăpat unele corelări dintre procese şi fenomene binecunoscute. Vreau să afirm aici că teoria prezentată de mine este uşor de înţeles şi faptul că nu a fost emisă până acum se datorează tocmai simplităţii proceselor şi fenomenelor care se produc. Acestea au fost studiate şi explicate de oamenii de ştiinţă din domeniu, dar nu au sesizat legătura dintre ele. Se ştie, din Tectonica globală, că deplasarea plăcilor şi microplăcilor tectonice au ca efect apariţia sistemelor orogenice, în cadrul cărora au luat naştere sisteme sau lanţuri muntoase. Deci, efectul deplasării convergente a două plăci tectonice este generarea munţilor, cu o rată anuală de ridicare de câţiva mm anual, variabilă în anumite zone ale orogenului. De asemenea se cunoaşte că, pentru a exista un echilibru, cantitatea de material înălţat prin mişcările orogenice, cauzate de forţele interne, este îndepărtată prin acţiunea agenţilor externi care acţionează prin procesele de nivelare a scoarţei. Forţele interne, produse de curenţii de convecţie subcrustali, sunt responsabile de deplasarea plăcilor sau microplăcilor tectonice în diferite direcţii. Când două plăci tectonice sunt divergente (se îndepărtează una faţă de cealaltă) se formează un rift, iar aici se creează scoarţă oceanică. Dacă două plăci tectonice se apropie, ele se ciocnesc, se îndoaie, iar la un moment dat placa mai grea, cade şi se subduce pe sub cealaltă. Zona de subducţie este locul în care procesele şi fenomenele produse în diferite stadii de evoluţie a plăcilor tectonice conduc la generarea munţilor, atât cei de încreţire cât şi cei vulcanici. Tot aici, prin glisarea, nu tocmai uşoară şi continuă, a plăcilor tectonice se produc cele mai frecvente şi puternice cutremure. Mişcările orogenice continuă până când placa oceanică subdusă se consumă în totalitate, de cele mai multe ori şi după aceea. În cazul Carpaţilor Orientali mişcările orogenice (de ridicare) continuă şi în prezent prin deplasarea microplăci Scitice, fracturată din Platforma rusă şi a plăcii Moesice, a cărei margine nord estică, numită microplaca Mării Negre, se deplasează spre nord-vest şi intră în contact cu microplaca Intra-alpină. Deplasarea plăcilor, una pe sub cealaltă, se face după un plan înclinat, numit planul Wadati-Benioff. Mişcările de ridicare sunt mai accentuate la curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor datorită mobilităţii mai mare a microplăcii Mării Negre. Consecinţele deplasării plăcilor tectonice, la curbura Carpaţilor, este ridicarea scoarţei terestre şi seismicitate ridicată în zona Vrancei. Principiul cauză-efect este valabil şi în continuare, mişcările orogenice de ridicare sunt cauza proceselor actuale de modelare a scoarţei. Valoarea mişcărilor de ridicare este direct proporţională cu intensitatea proceselor actuale de modelare a scoarţei. Din analiza frecvenţei producerii cutremurelor de pământ si a modului lor de generare s-a ajuns la concluzia că mai multe cutremure de intensitate mică şi medie reduce posibilitatea de producere a unui cutremur major într-o perioadă de timp apropiată şi chiar medie, modelul „lacunei seismice”. Este, după părerea mea, corect, cele două plăci tectonice, care sunt direct răspunzătoare de producerea cutremurelor, glisează intermitent şi relativ uşor, momentele de blocare sunt scurte, iar tensiunile acumulate între ele în puţinele momente de blocaj sunt mici. Perioadele lungi în care plăcile tectonice sunt blocate, din motive mecanice, au ca efect încetarea mişcărilor seismice (nu se produc cutremure) şi a mişcărilor orogenice de ridicare. Întreruperea ridicării scoarţei are ca efect reducerea proceselor actuale de modelare. Deci, reducerea numărului de alunecări şi prăbuşiri de teren, a organismelor torenţiale, a ravenelor şi ogaşelor într-o perioadă lungă de timp (de câţiva ani) indică faptul că un cutremur major nu este departe. În concluzie cele prezentate mai sus pot fi scrise ca o succesiune de procese, fiecare proces este o cauză pentru cel ce urmează                 ( efectul ).

deplasarea plăcilor tectonice  → înălţarea reliefului şi cutremure de pământ    → procese de modelare → microforme de relief

 

                Ce ne spune natura?

Procesele geomorfologice actuale de modelare a reliefului sunt produse de agenţi externi prin procesele de modelare a reliefului. Agenţii externi sunt: apa, vântul, gheaţa, organisme biologice, iar procesele geomorfologice de modelare: pluviodenudarea şi eroziunea în suprafaţă, modelarea fluviatilă, modelarea gravitaţională ( solifluxiunea, alunecări şi prăbuşiri de teren). Unele procese de modelare produc microforme de relief sau accidente de relief, uşor vizibile: râpi, ravene, rigole, ogaşe, văi torenţiale, renii, ostroave, dune de nisip etc. Analiza atentă a efectelor activităţii proceselor amintite ne indică intensitatea şi durata desfăşurării proceselor. La o analiză atentă a reliefului din regiunea de la curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor, se văd la tot pasul alunecări şi prăbuşiri de teren. Nu este nimic neobişnuit, aici au existat tot timpul asemenea procese, de aceea suprafeţele degradate de aici mai sunt denumite “badlands” („pământuri rele buzoiene”), doar că, numărul lor este mult mai mare în ultimii ani. O dovadă evidentă este creşterea continuă a suprafeţelor degradate, în mare parte efect al proceselor de modelare. Analiza microformelor de relief trebuie făcută comparativ, momentul actual şi, dacă ne mai amintim, perioada anterioară anului 1977 când a avut loc ultimul mare cutremur. Nu pot afirma cu certitudine dacă înainte de acest an au fost mai puţine procese de modelare a reliefului în toată regiunea de la curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor, dar localitatea mea aflându-se în Subcarpaţii interni mi-a fost uşor să-mi amintesc arealele cu asemenea procese. Îmi amintesc cu precizie că până în anul 1977 existau câteva alunecări de teren superficiale în satele Valea Cătinii şi Motruna din comuna Cătina şi satul Lera din comuna Chiojdu. Se constă, însă, o intensitate sporită a proceselor de modelare actuală în ultimele decenii. Dintre procesele importante produse pe valea Bâsca Chiojdului şi mai ales în comuna Cătina se disting două noi alunecări masive în punctele Mordana şi Dubanu, reactivarea unora stabilizate şi apariţia multor altora de dimensiuni mai mici. Activitatea torenţială este mai intensă în ultimele decenii, observabilă în viaţa de zi cu zi prin depunerile de aluviuni ce apar după ploile torenţiale, pe terenurile mai plate, în albia râului Bâsca Chiojdului chiar şi pe şosea, de multe ori locuinţe din satul Moara Enicăi au fost inundate ca urmare a blocării albiei torentului. Prăbuşirile de teren aproape lipseau înainte de 1977 şi se reduceau aproape exclusiv la prăbuşirile în mal. În ultimul timp au apărut prăbuşiri de teren pe versanţii dealurilor de pe valea Bâsca Chiojdului mai cu seamă pe depozitele pliocene, cum ar fi cele din dealul Râpa Fetii, Cetăţuia Mică, Cetăţuia Mare, Balosin, Cacaleţi, Poiana Mare şi Ghiocei. Râpa Fetii, asupra căreia există o legendă ce datează de pe timpul popoarelor migratoare, evident ea exista şi atunci, are cel puţin o vârstă milenară. În copilăria şi tinereţea mea aici era o singulară râpă. Regret că nu am o fotografie din acea perioadă pentru a putea dovedi cele spuse. După anul 1977 au început să apară prăbuşiri lente de teren, dealul Râpa Fetii este împresurată în prezent de peste 15 râpi mai mici care indică un proces intens de modelare (degradare). Se pare că acest masiv va dispărea în scurt timp, probabil în mai puţin de un secol, dacă procesele de modelare vor continua în acelaşi ritm. IMG_0161IMG_0162Alunecarea de teren situată în nord-vestul satului Mordana produsă în anul 1996

Evoluţia cutremurelor de pământ majore şi moderate (de peste 6 grade pe scara Richter) pe perioada 1940 şi până în prezent este în concordanţă cu mişcările geomorfologice de modelare a reliefului şi arată cam aşa: 7,4 grade pe 10 noiembrie 1940; 6,6 grade pe 7 septembrie 1945, 7,2 grade pe 4 martie 1977; 7,1 grade pe 30 august 1986 ; 6.9 grade pe 30mai 1990; 6.7 grade pe 31 mai 1990; 6.0 grade pe 27 octombrie 2004. Se poate vedea cu uşurinţă că în perioada 1940 – 1977 s-au produs două cutremure majore şi moderate, câte unul din fiecare categorie, în timp ce în perioada 1977 şi până în prezent numărul acestora au fost de cinci. De asemenea numărul cutremurelor mici este semnificativ mai mare în perioada 1977 – 2013. Este evident că tensiunile generate de plăcile tectonice convergente sunt mici în momentul de faţă şi se poate spune că este mică probabilitatea de a se produce un cutremur major în următorii ani. Această afirmaţie este susţinută şi de modelul meu, cum că, ridicarea reliefului în regiunea Vrancea-Buzău a condus la intensificarea proceselor geomorfologice actuale. A crescut numărul alunecărilor şi prăbuşirilor de teren, a organismelor torenţiale etc., cu efect în peisaj prin creşterea suprafeţelor degradate, a rigolelor, ravenelor, râpilor de desprindere etc. Activitatea proceselor de modelare a scoarţei este în concordanţă cu activitatea seismică din cele două perioade caracteristice: 1940-1977 şi 1977 până în prezent. Cercetători seismologi au studiat fenomenul cutremurelor de pământ şi au emis diverse modele şi metode de calcul, dar după cum bine spune directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, prof. Mircea Radulian „e un proces mult prea complicat pentru a-l încadra într-un model atât de simplu. Ştiinţa nu permită încă prezicerea cutremurelor”. Nu fac altceva decât să prezint un alt model de predicţie a cutremurelor fără a avea pretenţia veridicităţii acestuia, timpul ne-o va dovedi. Însă, ţinând cont că alte predicţii ale specialiştilor, cum că un cutremur major se va produce în zona Vrancea în perioada 2010-2012, au fost infirmate, eu cred că modelul meu este interesant. Există în prezent un model al „lacunei seismice”, care mi se pare pertinent, mai ales că aceste este în concordanţă modelul meu. IMG_0189                                    Râpa Fetii                                                                                                                                                                                      În momentul actual, frecvenţa şi intensitatea mare a proceselor geomorfologice actuale, în concordanţă directă cu numărul mare de cutremure mici şi moderate, indică faptul că producerea unui cutremur major (peste 7 grade Richter) în zona Vrancei nu este posibilă. Această teorie dacă ar fi valabilă (ar fi o lege), pe lângă faptul că ne-ar ajuta să avem date concrete despre seismicitatea din regiunea Vrancea – Buzău în orice moment, ar fi de ajutor şi pentru studiul şi efectuarea unor lucrări hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare de stabilizare şi combaterea acţiunii unor procese naturale care conduc la degradarea terenurilor. La protejarea mediului natural un rol foarte important îl are şi aceste lucrări care au rolul de a proteja terenurile supuse proceselor de modelare actuală, redarea lor circuitului agricol, protejarea unor construcţii, localităţi etc. Realizarea unor studii şi proiecte pleacă ce la cauzele care au generat un anumit efect, neluând în calcul toate cauzele, proiectele şi implicit lucrările efectuate pot fi nepotrivite.      Acest articol l-am scris cu trei ani în urmă, ăn timpul scurs de atunci an făcut observaţii repetate în orizontul local şi apropiat. În urma acestor observaţii teoria mea s- modificat puţin. Am constatat că nu există o corespondenţă strictă între frecvenţa cutremurelor de pămînt şi cea a peoceselor de modelare de la suprafaţa scoarţei terestre (prăbuşiri, alunecări de teren etc.). De exemplu, anul trecut, mai ales la sfârşitul anului au fost foarte multe cutremure de intensitate mică sau mijlocie. Ar fi trebuit ca procesele de modelare să fie şi ele intense. Însă nu am observat o intensificare a acestora, unele dintre procesele anterioare s-au stabilizat, au apărut noi procese, dar într-un număr mic, iar unele procese şi-au continuat activitatea într-un ritm normal. Ultimele manifestări ale acestor procese sunt diferite de teoria mea emisă mai sus. Dar teoria este o teorie, nu este ăn totalitate adevărată, necesită ajustări continue în timp. Cum am putea interpreta ultimele observaţii ca teoria emisă de mine să nu fie în totalitate falsă? Trebuie să reanalizăm datele, să le reţinem pe cele cu valoare mare de adevăr şi să renunţăm la altele, incerte. Mă gândesc, că neconcordanţa dintre frecvenţa cutremurelor şi a proceselor de modelare s-ar datora faptului că nu întotdeauna un cutremur este efectul deplasării reciproce a plăcilor tectonice. Este posibil ca nu anumit număr de cutremure produse în locuti şi la adâncimi diferite să nu aibe ca efect deplasarea plăcilor tectonice şi să nu conducă la mişcări de ridicare ale scoarţei. Cum am spune, plăcile bat pasul pe loc. Plăcile pot fi blocate într-un anumit sector, unde ele sunt în contact, iar în alte sectoare, sub acţiunea unor forţe datorate contactului cu plăcile vecine, sau a unor mişcări de ridicare sau coborâre (balans) se produc cutremure de intensitate mică sau medie. Dacă ultimele activităţi tectonice descrise de mine sunt adevărate, interpretările făcute mai sus nu mai sunt valabile, este necesară o nouă abordare.   P1090124P1090125Alunecare Mordana astăzi (2014)                                                                                                                                                              Ce înseamnă incetinirea activităţii proceselor de modelare a scoarţei? Că scoarţa terestră în arealul supus analizei (Carpaţii şi Subcarpaţii Curburii) nu se mai ridică. Dacă scoarţa nu se mai ridică înseamnă că plăcile tectonice aflate în contact sunt imobile. De ce sunt imobile dacă intensitatea cutremurelor este mare? Răspunsul la această întrebare este esen-ială, de corectitudinea răspunsului depind fenomenele şi procesele viitoare. Mă hazardez să dau un răspuns, care mai târziu se va adeveri sau nu. Răspunsul derivă din analiza prezentată puţin mai sus, cred că, plăcile tectonice sunt blocate, nu se produc ridicări ale scoarţei şi nici procese de nivelare a scoarţei. Constatăm că aceste efecte se produc atât în perioade fără cutremure sau cu un număr mic cât şi în anumit perioade cînd numărul lor este mare (mă refer la cutremure mici sau mijlocii). Perioadele în care există multe cutremure şi intensitatea mare a procesele de modelare sunt normale. Mai greu de identificat sunt acele perioade când multe cutremure nu are ca efect creşterea activităţii proceselor de modelare a scoarţei (cum ar fi normal) ci din contră slăbirea intensităţii acestora. În concluzie, făcând observaţii asupra proceselor de modelare a scoarţei (alunecări şi prăbuşiri de teren) se poate prezice producerea unui cutremur major de pământ într-o perioadă nu prea îndepărtată. Îndiferent de frecvenţa cutremurelor mici sau mijlocii, iminenţa producerii unui cutremur major apare atunci când procesele de modelare scad în intensitate sau ele lipsesc pe areale întinse din regiunea analizată. Dacă, din observaţiile mele, procesele de modelare din regiune au scăzut în intensitate, după teoria mea ar putea exista două situaţii. Un cutremur major de intensitate sub 7 grade pe Rihter se va produce într-o perioadă nu prea îndepărtată. A doua situaţie este acea că un cutremur major de relief se poate produce peste 4-5 ani, dacă mai multe cutremure nici nu vor avea efect şi în relief prin revigorarea proceselor de modelare. Prezicerea, cu o oarecare precizie, se face prin urmărirea permanentă a proceselor de modelare din regiune. Este absolut normal ca după o perioadă de activitate alunecările si prăbuşirile de teren să se stabilizeze, din diferite motive, cea mai importantă fiind cea a micşorării pantei (scăderea energiei de relief). După cum se vede, ultima fotografie prezintă acelaşi areal cu cel din prima fotografie, dar în perioade diferite. Prima a fost făcută în 2007, iar a doua anul acesta (2014). Se vede că alunecarea este stabilizată, vegetaţia a acoperit-o aproape în totalitate.IMG_0114  IMG_0116

Alunecarea de teren Dubanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎN CĂUTAREA TROVANŢILOR

În comuna Cătina există mai multe areale unde sunt condiţii favorabile de formare a unor microforme de relief petrografic. De aceea, pentru cunoscători, orice drumeţie sau pur şi simplu deplasare, poate fi un prilej de a descoperi noi astfel de microforme. Dacă mergi pe drum te poţi împiedica de gresii care reprezintă ceva: trovanţi având diverse forme, gresie cu tafon sau tafoni. Am iniţiat un proiect educaţional în care sunt implicaţi elevii şcolilor la care predau, numit “Salvaţi trovanţii!” prin care urmăresc descoperirea trovanţilor aflaţi în medii care conduc la degradarea lor. De aceea majoritatea drumeţiilor pe care le fac cu elevii are scopul descoperirea acestor medii cu trovanţi, schimbarea locaţiei, expunerea în locuri adăpostite, expuse Soarelui şi care oferă condiţii bune de scurgere a apei, principalul agent de degradare. Tot în cadrul acestui proiect intră şi descoperirea individuală a fiecărui elev a trovanţilor şi tafonilor aflate în astfel de medii, expunerea lor în locuri mai sigure supravieţuirii mai îndelungate. Unele exponate mai mici  sunt aduse la şcoală, unde am o mică expoziţie cu cele mai valoroase exemplare, iar acasă la mine am un număr destul de mare de astfel de microforme de relief expuse la locuri potrivite. În contextul acestor cerinţe, sâmbătă, 26 noiembrie, am făcut o drumeţie pe un traseu nou, Orjani – Urzicei avînd ca obiective: descoperirea de noi microforme de relief, schimbarea locaţiilor acestora, admirarea peisajelor naturale şi relaxarea şi bună dispoziţie. În drumeţie au fost 35 de elevi de gimnaziu de la şcolile Cătina şi Corbu, profesorul de istorie Nicu Guteniuc şi, bineînţeles subsemnatul. La plecarea în drumeţie ne-am confruntat cu o situaţie nedorită: elevul Alin Tudorache, iubitor al acestor microforme de relief, poate cel mai activ în activităţile anterioare, a fost nevoit să renunţe din cauza unei probleme de sănătate, din fericire trecătoare. De data aceasta una din legile lui Murpfy, conform căreia, dacă ceva începe prost se termină şi mai prost, din fericire, nu a fost valabilă. Nu mică mi-a fost mirarea că, încă de la ieşirea din cătunul Orjani am fost întîmpinaţi de nişte figurine de gresie, deloc mici, care nu sunt altceva decît microforme de relief petrografic, principalul scop al drumeţiei noastre.Imagine

Am rămas în urmă studiind şi fotografiind neaşteptatele gresii profilate, urc suişul pe care acestea se aflau, cînd, sunt obligat să mă opresc din nou pentru că altele mă împiedică să-mi continuu drumul. Este vorba de alte microforme, prin care, de data aceasta, stratele de gresie formau amintitele poliţe sau acoperişuri, de data aceasta mai puţin dantelate.P1080719ImagineP1080724După o porţiune mai plată, drumul se înfundă, în faţă se deschide un teren în pantă acoperit cu lăstar( arbuşti crescuţi în urma defrişării pădurii), cîţiva arbori rătăciţi, miraculos scăpaţi de furia semenilor noştri, mulţi arbuşti mărăcinoşi din care se disting păducelul, care pe la noi se numeşte gherghin, măceş şi cătina, iar în partea stângă sunt poteci pe care se poate merge mai lejer. Prin golurile lăstărişului se văd pete albicioase care pot semnifica existenşa gresiei, iar dacă aceasta a răzbit la suprafaţă poate conţine şi căutatele microforme de relief. Fiind principalul explorator hotărăsc să merg pe traseul mai greu, iar ceilalţi pe cel mai sigur.ImagineCele două trasee amintite.ImagineÎn timpul urcuşului, sunt surprins de salturile a trei căprioare, încerc să şe surprind pe aparatul foro, dar din păcate nu reuşesc decât o fotografie de peisaj pe care o puteţi vedea (penultima).P1080727Vedere panoramică a satului, iar în dreapta jos am surprins o gresie, care pare o mână. Urcarea printre mărăcini nu a fost uşoară şi nici prolifică, dar nu poţi să şti niciodată. Poate că erau alte gresii mai interesante pe traseul celălalt. Nu pot să nu-l cercetez şi pe acela în altă drumeţie, chiar dacă va fi fără rezultate. În fotografie se vede şi drumul înfundat. Şi totuşi ceva am descoperit şi pe acest traseu:P1080729P1080735Aproape de culme, la intersecţia cu celălalt traseu am descoperit alte microforme de relief:P1080745P1080743O poliţă şi un trovant, le-am putea compara cu o casă şi cu o rachetă. Ajunşi pe culmea dealului, formele de microrelief dispar, dar rămân peisajele deosebite de pe traseu sau cele panoramice. P1080752Ce poate fi mai frumos decât pădurea  şi copii!

După o scurtă pauză pe culme coborâm puţin pe versantul dealului, iar microformele de relief reapar, datorită stratelor monoclinale şi eroziunii pe plane de strat. Văd, undeva la baza versantului două stînci ce reprezentau poliţe, cobor să le fotografiez, dar … ghinion bateria camerei foto este descărcată. Le-am ratat, motiv în plus să revin altădată. Mă întorc la grup şi împrumut un telefon, performant, de la o elevă cu care îmi comtini activităţile de explorare şi fotografiere. De aici înainte, în locaţia numită Urzicei, relieful petrografic este atotputernic. O parte din arealul amintit nu l-am studiat, dar cea mai mare parte l-am explorat şi în drumeţii sau lecţii şcoală anterioare. În fotografia de mai jos se pot vedea stratele de gresie paleogene pe care se formează microforme de relief.P1080753În fotografiile de mai sus şi jos  se văd stratele de gersie ajunse la suprafaţă pe care pot fi grefate microforme de relief petrografic. Înclinarea stratelor este monoclinală, practic aici ne aflăm pe suprafaţa structurală a unei cueste.P1080756Momentul incipient de formare a unei poliţe, sau cum i-am zis eu, acoperiş. Pe acest areal sunt poliţe, sau acoperişuri aflate în faze opuse de evoluţie, început şi sfârşit, după cum se poate vedea din fotografia anterioară şi cea următoare. După cum se poate vedea în fotografia de mai jos, unele poliţe au fost distruse de adenţii naturali, altele sunt aproape să cadă, iar altele le ia locul, ăn cazul de faţă în partea mediană a râpii se vede o poliţă aflată la începutul evoluţiei. Drumul lung şi anevoios nu putea fi străbătut fără consum de energie şi implicit, calorii, iar pentru cpmpletarea acestora este nevoie de hrană şi mai ales apă. Hrana ca hrană, dar apa este esenţială. Chiar dacă am atenţionat elevii să vină pregătiţi cu aceste produse, ele s-au epuizat repede, cantităţile nu au fost apreciate corect nici de data aceasta. Mâncarea ca mîncarea, dar fără apă nu se poate supravieţui. Aşa că după ce am ajuns pe culme şi am început să coborâm spre locul vizat, tot mai mulţi elevi întrebau de apă. Am ajuns la locul de adăpare a oilor stânii din apropiere, curgerea apei, cu un debit foarte mic, în jgheburile de adăpare se făcea printr-o conductă de PVC, care prin mişcare de către elevi s-a desprins de la cea principală. Cum remontarea a fout imposibilă, am pierdut şi această mică sursă de apă. În apropiere era un pârâiaş cu apă limpede şi, probabil, bună, dar cum aceasta traversa izlazul oilor şi trecea prin imediata apropiere a ţarcurilor de sălaş a oilor, nici alimentarea cu apă de aici nu a fost posibilă. Din lipsa apei, durata activităţii de descoperire şi salvare a trovanţilor s-a scurtat. Am mers la o altă sursă de apă, un mic izvor, apa de aici s-a dovedit a fi acceptabilă, aşa că ne-am alimentat şi ne-am continuat drumul, unul ocolitor, pentru a le oferii posibilitate elevilor din Corbu să coboare pe un traseu pentru a ajunge chiar în satul lor. Elevii din Corbu au străbătut 4 km încă de dimineaţă pentru a ajunge la Cătina, de unde a început deumeţia. Traseu străbătut cu greutate, nu datorită dificulţăţii acestuia, ci a zbenguielilor copiilor acompaniaţi de d-l profesor de istorie. Timp suficient pentru mine şi alţi elevi, mai puţin jucăuşi, să gustăm din fructele pădurii. Am învăţat copii să mănânce fructe de păducel (gherghin), dar mai ales jir (fructul fagului). Au fost foarte surprinşi de calitatea deosebită a jirului, cu un gust asemănător alunelor de pădure. Pot spune că am exersat tehnici de supravieţuire în pădure.20131026_141515Microforme de relief petrografic, în acest areal, la tot pasul! Şi în fotografia de jos se vede o poliţă structurală.20131026_134056P1080762Scobiturile în roca friabilă, uneori grote nu sunt deloc de neglijat, sub ele se pot adăposti, în caz de ploaie, chiar peste 10 oameni. Grota de mai jos are un diametru maxim de peste 1m şi o lungime de aproape 5m.20131026_151639În arealul Urzicei există multe gresii desprinse din poliţe sau acoperişurile dantelate situate la partea superioară a râpei ( abruptul cuestei-parte a cuestei determinată de structura monoclinală de aici). Locul de salvare a trovanţilor era acesta, dar am ales o altă cale pentru a descoperi şi alte microforme de relief petrografic, acţiune care s-a dovedit fructuoasă. Cu satisfacţie am constatat că trovanţii adăpostiţi sau expuşi în expediţiile dinainte se aflau în stare foarte bună, iar alţii de dimensiuni mari, pe care nu i-am putut deplasa, nu i-am mai putut identifica, sau erau într-o stare avansată de dezagregare.20131026_143430Activitatea de salvare a trovanţilor, obiectiv principal al acestei drumeţii s-a desfăşurat mai mult în acest areal, după cum se poate vedea în fotografiile următoare:20131026_14254520131026_14255520131026_14315820131026_14352020131026_14352820131026_143237Acum, puţin cîte puţin am să ies din universul ştiinţific şi o să prezint câteva poze ale elevilor care au fost în această drumeţie care evidenţiază plăcerea şi relaxarea acestora pe toată perioada petrecută într-un mediu natural primitor.20131026_134534În fotografia de sus se văd stratele monoclinale ce formează suprafaţa structurală a cuestei.20131026_13535620131026_14050820131026_141501Versantul opus reprezintă abruptul structural al cuestei. Este locul unde se formesză poliţe structurale, care datorită eroziunii accelerate şi a friabilităţii gresiei, durata lor de viaţă este scurtă, ele se desprind de pe strat şi se transformă în relief rezidual, printre care se găsesc multe gresii valoroase geologic, având diferite forme şi dimensiuni. Noi identificăm, la fiecare expediţie, trovanţii interesanţi, îi scoatem din materialul dezagregat(în mare parte nisip) şi îi aşezăm în locuri adăpostite, oferite aici de poliţe, sau cu o scurgere bună a apei(de obicei pe gresii mai stabile şi de dimensiuni mari, după cum se poate vedea şi din unele fotografii prezentate aici.20131026_14154320131026_14173920131026_14251620131026_14290820131026_14294120131026_14302320131026_143307Din păcate eroziunea este extrem de accelerată, iar peisajul este mult modificat de la un an la altul. Fotografiile de sus şi jos reprezintă acelaşi loc,  prima fotografie este făcută în noiembrie anul aceste, iar cea de jos în noiembrie 2010. După cum se vede diferenţele sunt foarte mari, iar aceste rare şi minunate microforme de relief au o durată de viaţă foarte mică. Partea bună a lucrurilor este că asemenea forme de relief am descoperit în mai multa locuri de aici, unale chiar prezentate în cuprinsul acestui material, unde, se pare, că datorită unor factori naturali mai favorabili dezagregarea lor este mai lentă.IMGA082820131026_14355520131026_152205Cele mai valoroase exemplare de diverse microforme de relief petrografic le-am espus pe o etajeră dintr-o sală de clasă. În fotografiile de mai jos se văd aceste exponate, iar lângă etajeră elevii care le-au descoperit.P1080765 P1080773 P1080767 P1080769

Prof. Nicolae Tomescu

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ŞI SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Suntem martori neputincioşi ai anomaliilor climatice ce se produc într-un ritm din ce în ce mai accelerat, greu de suportat şi de explicat de către noi. Părem nişte spectatori nevinovaţi ce asistăm cu teamă la  efectele acţiunilor noastre. Majoritatea dintre noi suntem “nedumeriţi” de ce se întâmplă lângă noi, de ce ne este natura ostilă? Unii savanţi au tras demult semnalul de alarmă, dar cei care ar trebui să audă îşi astupă şi mai mult urechile, probabil nici nu le mai au. Unii sunt surzi şi muţi din cauza intereselor materiale, alţii (mai ales autorităţile) din laşitate, care derivă din neputinţă sau incompetenţă. Ne vedem, cunoscător sau nu, de activităţile curente, multe dintre ele sunt chiar cauze ale dereglărilor climatice. Fie că suntem simpli agricultori, muncitori, omeni politici sau proprietari, fiecare în felul nostru contribuim din plin la accentuarea dezechilibrelor de pe planeta noastră. Nu suntem, câtuşi de puţin, conştienţi că trăim “cu toţii!” într-o casă mare, frumoasă şi bogată, numită Pământ, de care noi trebuie să avem grijă, să o păstrăm curată, căci, ştim bine, murdăria este focarul de infecţie ce distruge chiar viaţa. De sănătatea şi frumuseţea ei depinde sănătatea, bunăsterea şi frumuseţea noastră.  Noi, oameni de rând sau  proprietarii întreprinderilor industriale mari poluatoare, trebuie să fim conştienţi că, contribuim mai mult sau mai puţin la  murdărirea planetei. Trebuie să fim conştienţi de greşelile noastre pentru a putea să mai îndreptăm ce se mai poate îndrepta. Suntem în mijlocul furtunii şi ne facem că nu ştim cum am ajuns aici, nu facem aproape nimic să ne salvăm.                    Dacă până în anul 2005 puţini oameni de ştiinţă aminteau de încălzirea globală, după acest an, de când fenomenele naturale cauzate de acest proces s-au intensificat, tot mai mulţi au abordat acest subiect. Acum, aproape nimeni nu se mai îndoieşte că procese şi fenomene naturale neobişnuite, mai ales prin ritmul şi intensitatea lor, sunt efectul poluării datorată activităţilor necontrolate ale omului. Chiar dacă oamenii de ştiinţă au avertizat asupra pericolului carte paşte omenirea prin creşterea poluării, acţiunile concrete pentru limitarea acesteia sunt minore. Aş aminti aici creşterea cheltuielor pentru energia verde. Nu pot înţelege de ce nu se se mediatizează pericolul pe care îl prezintă creşterea poluării sau chiar menţinerea la nivelul actual al acesteia. În articolul de faţă o  să-mi prezint părerea despre poluare şi încălzirea globală, multe aspecte au fost prezentate de mine în lucrerea pentru obţinerea gradului didactic I. Lucrarea a fost realizată şi redactată în anul 2004, dată până la care puţini au scris despre pericolul “iminent” al poluării. Lucrarea pentru gradul didactic numită “Caracterizarea climatică a dealurilor subcarpatice din bazinul hidrografic al râului Buzău” prezintă date despre principalele elemente, fenomene şi procese meteorologice de la staţiile meteorologice şi hidrologice din Subcarpaţii Curburii, cu precădere între anii 1961-2002. După anul 1970 nu am avut date culese sau prelucrate, după acest an am cules, prelucrat, analizat şi interpretat datele climatice de la staţiile meteorologice şi hidrologice din regiunea studiată, în urma unei munci considerabile. Observînd modificari în afara limitelor normale ale valorilor unor elemente şi fenomene meteorologice, într-un anumit sens, am intuit că aceste modificări ar fi datorate  procesului de încălzire globală. Am hotărît, ca un element de noutate în cadrul lucrării, să introduc capitolul pe care l-am numit “Modificări climatice survenite în ultimul deceniu.”  Voi prezenta în continuare cele mai importante pasaje din acest capitol. În afara datelor prelucrate de mine în realizarea acestui capitol am folosit ca material bibliografic lucrarea cercetătorului amarican Sir. George Philander “Încălzirea globală, o treabă riscantă” apărută în anul 2002, articole din presă.

1. Schimbările climatice actuale – între normal şi anormal.

Meteorologi şi oameni de ştiinţă de pe întreg globul au sesizat modificările climatice produse mai ales în ultimele patru decenii. S-au făcut cercetări complexe pentru a identifica cauzele acestor modificări, dacă acestea intră în sfera normalului, sau dacă sunt produsul activităţilor antropice ce conduc la degradarea mediului, la perturbarea unor echilibre naturale cu efecte imediate asupra valorilor elementelor climatice şi de aici asupra frecvenţei şi intensităţii unor procese şi fenomene naturale. Rezultatele studiilor sunt greu de analizat şi concluzionat, datorită parametrilor multiplii din ecuaţii dat de complexitatea mediului. De aceea, unii oameni de ştiinţă pledează pentru legătura clară şi, relativ imediată, între activităţile antropice necontrolate, de degradare a mediului înconjurător şi modificările climatice apărute, mai ales în ultimul timp, când presiunea umană asupra mediului a crescut. Alţi cercetători au emis ipoteza conform căreia, modificările climatice produse în ultimele decenii nu ies din sfera normalului, că sunt destul de multe cazuri de modificări climatice şi în perioade nu prea îndepărtate. Studii asupra condiţiilor climatice din ere geologice diferite au fost posibile în diferite strate de roci sau alte medii. De exemplu în Groenlanda s-au obţinut date asupra climei unei perioade lungi de timp studiind mostre de gheaţă. Mostrele au putut fi datate uşor (şi cu o precizie mult mai mare decât în cazul altor metode) deoarece vânturile depun un strat de praf în fiecare vară; praful este vizibil între zăpezile iernilor succesive. Rezultatele arată că numeroase perioade calde, scurte, au întrerupt ultima eră glaciară. În mod asemănător, tranziţia către condiţii interglaciare mai calde a fost întreruptă de frecvente intervale reci, unele scurte, altele prelungite. Printre variaţiile semnificative ale climei se numără încălzirea Europei între anii 1000 şi 1400 d.Hr., aproximativ când în Marea Britanie au înflorit podgoriile, când asupra Europei continentale, iar în Groenlanda erau atât de mulţi colonişti încât papa a trimis acolo un arhiepiscop. Pe la începutul secolului XV temperaturile au început să scadă , silind-ui pe colonişti să-şi abandoneze aşezările din Groenlanda şi aducând veri umede şi reci în Europa care au contribuit la răspândirea foametei. Aceste diferenţe climatice au părut atât de enorme celor care le-au trăit încât intervalului rece i se spune, în mod exagerat, Mica Eră Glaciară. Trecutul foarte recent a fost relativ liniştit, dar iată că acum a intevenit o perturbaţie care nu este în niciun caz modestă. Suntem pe cale să sporim concentraţia de dioxid de carbon  ( gaz de seră) în atmosferă, nu cu câteva procente, ci cu 100%.

2. Dovezi ale modificărilor climatice recente. 

Dovezile acumulate pe parcursul a peste 100 de ani ale modificărilor şi în special progresul ştiinţific înregistrat, au convins majoritatea savanţilor că actuala creştere rapidă a concentraţiei gazelor de seră în atmosferă va conduce la modificări climatice globale. Astăzi unii oameni de ştiinţă sunt de părere că, creşterea temperaturilor globale pe parcursul anilor 1990 este o dovadă clară că a început încălzirea globală. Caracteristicile elementelor meteorologice s-au modificat de-a lungul timpului, cu abateri mai mari sau mai mici de la valorile obişnuite. Se observă, însă, abateri importante de la valorile medii mai ales în ultimele decenii, când s-au intensificat ca frecvenţă şi intensitate unele fenomene meteorologice de risc, atât la nivel mondial cât şi pe teritoriul ţării noastre şi înclusiv în regiunea studiată (furtuni, tornade, inundaţii, secete etc.). Din punct de vedere al temperaturii medii multianuale, în regiunea Subcarpaţilor curburii, se remarcă o creştere a acesteia cu 0,04 grade Celsius în 2002 faţă de 1970 (9,6 grade Celsius în 1970 şi 9,64 grade Celsius în 2002) la staţia Pătârlagele. Diferenţa este şi mai mare dacă calculăm temperatura medie anuală din ultimul deceniu şi jumătate. În această ultimă perioadă t.m.a. a atins valoarea de 10,2 grade Celsius la staţia Pătârlagele, cu 0,6 grade Celsius mai mare decât media multianuală. Valori asemănătoare s-au înregistrat şi la celelalte staţii meteorologice din regiune. O altă modificare climatică remarcată în ultimul timp se referă la alternanţa perioadelor de timp cu temperaturi ridicate cu cele cu temperaturi scăzute. Alternanţa acestor perioade de timp cu temperaturi ce ies din valorile normale pot fi sesizate şi din înregistrările climatice de la staţiile meteorologice referitoare la numărul de zile tropicale, de vară, cu îngheţ sau de iarnă. De exemplu, în ultimii 15 ani (până în 2002), la staţia Pătârlagele, se disting numărul mare de zile cu îngheţ din lulile martie şi aprilie, ba chiar o zi şi în mai şi numărul, relativ, mic al zilelor de iarnă din februarie. De altfel se observă o încălzire a acestei luni la toate staţiile meteorologice. (la Buzău 1,46 grade Celsius în ultimii 15 ani faţă de -0,5 grade Celsius temp. medie multianuală, 0,52 grade Celsius media din ultimii 30 ani faţă de -0,1 grade Celsius temp. medie multianuală). Tendinţa de încălzire este edificatoare dacă se studiază numărul zilelor de vară şi tropicale care sunt mai numeroase în ultima perioadă. La Pătârlagele în anul 1992 s-au înregistrat 100 zile de vară, 117 în anul 1994 şi 99 în 2000 faţă de numărul mediu de 78 zile ; 41 zile tropicale în 1994, 39 în anul 2000, 35 în anul 2001 faţă de media de 18,25 zile. Tendinţa de încălzire din ultimele două decenii reiese şi din valorile mai mici ale umidităţii relative. Aceste valori rar scădeau sub valoarea de 80% până în anul 1985 (75,6%, 76,5% şi 77,7% în anii 1971,01973 şi 1974), iar după acest an valorile sub 80% au fost predominante. Există o legătură direct proporţională între valorile umezelii relative şi cantitatea de precipitaţii. Cantităţile medii anuale, cu mici excepţii, înregistrează o tendinţă de scădere în ultimile două decenii în toată regiunea studiată: 621 mm media anuală din ultimii 15 ani faţă de 772 mm media multianuală la Pătârlagele; 574 mm faţă de 581 la Pitroasele şi 520 mm faţă de 523 mm la Buzău. A crescut frecvenţa anilor cu precipitaşii scăzute: la Buzău – 359,1 mm în anul 1993, 462,4 mm în 1994, 416,6 în 1998, 333,3 în 2000 şi 443 mm în 2001; la Pătârlagele – 481,7 mm în 1985, 480.4 mm în 1986, 448,5 în 1987, 460 mm în 1989, 390 în 2000 şi 551 în 2002. Aceste valori medii anuale trebuiesc comparate cu cantităţile medii de precipitaţii care au valorile de 523 mm la Buzău şi 648 mm la Pătârlagele. Creşterea temperaturii globale, ca urmare a producerii fenomenului efectului de seră ar trebi să să conducă la creşterea cantităţilor de precipitaţii ca urmare a evaporaţiei mai intense de la nivelul scoarţei terestre. Este posibil ca surplusul de precipitaţii să cadă la latitudini mai mici, în regiunile tropicale musonice, unde perioadele cu inundaţii s-au înmulţit, iar ciclonii tropicali sunt mai activi şi mai distrugători. S-au înmulţit furtunile sau uraganele şi laq latitudini medii unele luând aspect de tornade, cu o frecvanţă mare  în partea centrală a Americii de Nord. Acest fenomen s-a extins mult, ca urmare a atingerii parametrilor producerii lor, apărând şi pe teritoriul ţării noastre în regiunea de câmpie. Toată lumea s-a familiarizat cu termenii de “încălzire globală” şi “efect de seră” în timpul verii îngrozitor de uscate şi fierbinţi din anul 1988 din SUA. Seceta a fost atât de dezastruasă în partzea central-vestică a Stateloe Unite încât vitele au fost tăiate, neexistând iarbă cu care să fie hrănite. Federaţia Rusă şi China s-au confruntat cu secete similare, în schimb ploile torenţiale au făcut ravagii în unele părţi ale Africii, Indiei şi Bangladeshului. La  un moment dat trei sferturi din suprafaţa Bangladeshului era sub apă.În peninsula Yucatan, uraganul excepţional de intens, Gilbert a măturat practic oraşe întregi, aruncându-le în mare. La sfârşitul acelui an, coperta revistei Time prezenta nu fotografia “Omul anului” ci a planetei Pământ, o planetă în pericol. În audieri televizate din Congres, oamenii de ştiinţă au tras un semnal de alarmă, afirmând că veri ca cea din 1988 pot deveni mai frecvente ca urmare a activităţilor noastre industriale  şi agricole care provoacă o creştere a concentraţiei gazelor de seră în atmosferă.

3. Cauzele  modificărilor climatice.

Voi încerca să prezint în cele ce urmează principalele cauze care au condus la fenomenul de “încălzire globală” şi un scurt istoric asupra identificării şi studiul acestui fenomen. Către sfârşitul secolului XIX, chimistul suedez Svante August Arrhenius alerta lumea “că activităţile noastre industriale, care provoacă mărirea concentraţiei de gaze de seră în atmosferă, ar putea conduce la modificări climatice globale.” Nimeni nu a dat prea multă atenţie previziunilor sale datorită considerabilelor incertitudini. Există acum dovezi de necontestat că mai multe gaze de seră, nu numai dioxidul de carbon, şi-au mărit rapid concentraţia de la începutul revoluţiei industriale.Modelele matematice ale climei pământeşti oferă acum detalii ale modificărilor climei globale, înclusiv încălzirea globală la care ar trebui să ne aşteptăm. Principala cauză a modificărilor climatice o constituie poluarea atmosferei, datorită emisiei de diverse gaze, de la ţevile de eşapament ale autovehiculelor, până la cele din combinatele chimice şi metalurgice, termocentrale etc. Atmosfera este “depozitul” care absoarbe zilnic cantităţi infinite de particule solide, lichide sau gazoase emanate de diverse surse naturale şi artificiale. În acest imens bazin se ridică în fiecare minut pulberi şi gaze fie de natură vegetală (granule de polen, spori vegetali, gaze rezultate din procesul de descompunere a vegetaţiei moarte etc), fie cele provenite în urma erupţiilor vulcanice sau din distrugerea stratului superficial al solului. Dar cele mai multe şi variate pulberi îşi au originea în activitatea umană. Pe măsura dezvoltării procesului de industrializare a crescut numărul şi varietatea surselor de poluare. Cei mai frecvenţi poluanţi întâlniţi în atmosferă, mai ales cea urbană, sunt: gazul carbonatic, anhidrida sulfuroasă şi sulfurică, diverşi acizi, prafuri, fumul şi cenuşa provenite din arderi, praful mineral,hidrocarburi, microbi şi viruşi etc. (Sir George Philander). Principala sursă de poluare rămâne industria. La marile combinate siderurgice, de exemplu, prin amploarea procesului tehnologic, cantitatea de impurităţi degajată în atmosferă este enormă. Un astfel de combinat cu o producţie anuală de 5 milioane de tone  elimină timp de 24 de ore circa 15 000 t oxid de carbon, peste 1000 t de pulberi, şi aproximativ 50 t de dioxid de sulf. În astfel de condiţii  atmosfera în jurul astfel de combinate este poluată pe o rază de 3 km, iar pulberile sunt transportate de vânt la sute de km. De la fabricile de ciment se elimină zilnic în atmosferă cantităţi de pulberi de ordinul a zecilor de vagoane, prin depunere ajungând să fie câteva mii de tone/km/an, încât totul în jurul lor este acoperit cu un strat de pulbere albă. Alături de industrie mijloacele de transport constituie, de asemenea, surse importante de poluare. În marile oraşe ale SUA de exemplu, poluarea produsă de autovehicule este mai mare (peste 60%) decât cea datorată altor surse. (Institutul de Geografie, 1981).

Alţi factori care care influenţează modificările climatice sunt cauze astrale, legate de poziţia Soarelui, de ciclurile eruptive ale acestuia etc, cauze care produc modificări climatice pe perioade scurte, de la an la an sau de ordinul a câteva decenii. Aşa se poate explica apariţia unor “Mici Ere Glaciare”, urmate de perioade normale sau de încălzire. Dar în afara cauzelor naturale a căror efecte sunt pe perioade scurte, sunt cele cauzate de activităţile omului. Probele empirice şi teoretice nu lasă nicio îndoială că mărimea concentraţiei gazelor de seră în atmosferă, dacă este să continue pe termen nedefinit va provoca modificări climatice globale. Tot în categoria cauzelor naturale intră şi gazele cu efect de seră provenite de la erupţiile vulcanice.

Dioxidul de carbon este principalul gaz din atmosferă care se face răspunzător de procesul denumit încălzirea globală.  Deşi nu absoarbe la fel de eficient radiaţia infraroşie, dioxidul de carbon se gaseşte în atmosferă in cantităţi de 201 ori mai mari decât metanul si de 700 de ori mai mari decât oxidul de azot, avâd astfel cel mai important rol în fenomenul de încalzire globală. Din anul 1750 (începutul revoluţiei industriale) pană în anul 2005 cantitatea de CO2 din atmosferă a crescut de la 280 ppm (părţi la un milion) până la 379 ppm, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 650.000 de ani. In ultimii ani, cantitatea de CO2 prezentă în atmosferă a crescut alarmant. Numai din 1970 pană in 2005 a fost eliberată in atmosfera o cantitate de CO2 egală cu cea eliberată de la începutul erei industriale pană in 1970. (Jurnalul Naţional)

Experţii au sugerat că topirea gheţarilor duce la schimbarea curenţilor şi la slăbirea puterii vântului în emisfera nordică, ceea ce duce la încălzirea atmosferei. “Efectele de acum vor fi mult mai vizibile începând din această toamnă, odată ce va începe îngheţul şi vom vedea cum modelele circulaţiei aerului au influenţat distribuţia gheţii”, a spus Judith Curry , unul dintre climatologii de la Institutul de Tehnologie din Atlanta.    Potrivit Centrului Na’ional pentru m[surarea Y[peyii din Boulder, Colorado, pe 26 august s-a înregistrat un nou record al topirii gheţii. Spre deosebire de 2007, când erau 3,52 de milioane de kilometri pătraţi de gheaţă topite, anul acesta (2012) nivelul gheţii topite a ajuns la 4,10 milioane de kilometri pătraţi. Mark Serreze, directorul Centrului Naţional pentru Măsurarea Zăpezii şi Gheţii, arată că topirea gheţii de la Arctic s-a petrecut în condiţii relativ normale de vreme, cu o singură furtună puternică. “O ipoteză ar fi ca, odată cu extinderea mai redusă a gheţii marine din Arctica spre sfârşitul sezonului cald, contrastul termic dintre zona latitudinilor înalte şi a celor joase scade, iar vânturile vestice, care aduc iarna aer mai cald dinspre suprafaţa oceanului Atlantic de Nord spre continentul eurasiatic, îşi reduc din intensitate”, a explicat pentru gândul Roxana Bojariu, expert al Grupului Interguvernamental pentru Schimbarea Climatică. Fenomenul este valabil şi pentru anotimpul cald, slăbirea intensităţii vânturilor de vest face ca masele de aer umede din vest să nu mai ajungă decât sporadic în Europa centrală şi atunci mai lipsite de umiditate. Este de aşteptat că în viitorul apropiat perioadele de secetă să fie mai numeroase şi mai lungi, aducând daune importante agriculturii şi perturbând activităţile energetice. Scăderea cantităţilor de precipitaţii vor duce la micşorarea cantităţii de energie electrică produsă în hidrocentrale şi, din păcate, diferenţa de până la necesar se va realiza, probabil, prin energia termoelectrică care presupune folosirea materialelor combustibile materii prime poluante.

4. Sunt reversibile actualele modificări climatice?

Omenirea riscă să devină “o specie de seră”, continuând să supravieţuiască numai în condiţii construite artificial. Cu toate avertizările oamenilor de ştiinţă, se face prea puţin pentru stoparea sau măcar diminuarea fenomenelor care susţin sau amplifică încălzirea climei. Gazele cu efect de seră sunt eliminate mult mai mult decât ar fi normal,nerespectându-se protocolul de la Kyoto din 1997 care prevede reducerea emisiilor cu efect de seră. State precum SUA, Rusia, mari mari producătoare de gaze cu nu asemenea efect, sunt mai degrabă guvernate de interese economice şi politice, decât de diminuarea emanaţiilor nocive. Şi, până la urmă totul depinde de reacţia omenirii. (Libertatea, 5 iulie 2004).Reacţia care poate stopa aceste scenarii apocaliptice, care din păcate sunt susţinute de tot mai mulţi oameni de ştiinţă, este aceea de a respecta convenţiile, protocoalelor, deciziile, legile etc., adoptate la nivelul diverselor organisme interne sau internaţionale ce au ca obiect de activitate protecţia mediului. Este vorba de de protocolul de la Montreal din anul 1987 cu privire la limitarea producţiei de CFC care contribuie la degradarea stratului de ozon, de convenţia de la Rio de Janeiro din 1992 cu privire la “stabilizarea concentraţiei gazelor de seră din atmosferă la un nivel care să împiedice interferenţa antropogenă periculoasă cu sistemul climatic”, la fel ca Protocolul de la Kyoto al Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările climatice din anul 1997. Sunt paşi mici, care să contribuie la protejarea planetei noastre, ce devine din ce în ce mai fragilă, dar din păcate nici aceste protocoale şi convenţii nu sunt respectate de toate naţiunile lumii, de toate companiile poluante. S-au făcut câţiva timizi paşi în direcţia limitării poluării planetei: filtre utilizate la emisia gazelor autovehiculelor (catalizatoare), filtre utilizate la marile intreprinderi industriale ce realizează o poluare masivă (termocentrale, combinate metalurgice, cobbinate chimice fabrici de ciment etc.), tehnologi noi ce respectă toate condiţiile ecologice.  Însă activitatea desfăşurată de diversele organisme şi organizaţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului, este departe de a da rezultate. Gonim spre curenţi periculoşi şi, poate, înspre cascadă, dar ezităm să luăm măsuri fiindcă nu ştim precis cât timp ne-a mai rămas până ce vom da cu adevărat de necaz. Ar putea fi mai înţelept ca, pentru început, să ieşim din partea tumultuasă a torentului şi să ne mutăm în zona liniştită a lui. Noi, cei care suntem privilegiaţi să trăim pe această planetă ospitalieră, ar trebui să încercăm măcar să o înţelegempentru a putea evalua consecinţele probabile  ale acţiunilor noastre. ( Sir George Philander).

5. Efectele încălzirii globale.

În paragrafele anterioare am amintit de multe dintre efectele încălzirii globale asupra climei. Amintesc dintre acestea:

  • creşterea temperaturii medii anuale;
  • alternanţa dintre perioadeanormal de calde cu cele anormal de reci;
  • perioade de timp cu precipitaţii mult peste media multianuală în alternanţă cu altele de secetă;
  • creşterea numărului de zile de vară şi a celor tropicale;
  • scăderea numărului de zile de iarnă;
  • creşterea numărului de fenomene naturale de risc: cicloni tropicali, uragane, tornade, ploi cu grindină, ploi acide, smoc etc;
  • scăderea numărului de zile cu strat de zăpadă;
  • creşterea amplitudinilor temperaturilor extreme lunare şi anuale.
  • acelerarea ritmului de topire a gheţarilor cu efecte asupra creşterii nivelului Oceanului Planetar.

Unii specialişti zugrăvesc tablouri alarmante: nivelul mării se va ridica atât de mult încât în curând va inunda New York-ul, Londra, Tokio şi alte oraşe de coastă; molime şi boli se vor răspândi în noi zone; terenuri agricole vor fi distruse de secetă. Alţi specialişti ne asigură că activităţile industriale şi agricole nu reprezintă o ameninţare imediată şi nu există ameninţarea încălzirii globale în viitorul previzibil. Cel mai semnificativ şi mai periculos efect al poluării atmosferice îl constituie apariţia găurilor în stratul de ozon de la latitudini mari. Deşi oamenii de ştiinţă  preziseseră că CFC (clorofluorocarbonaţi) vor provoca o slăbire treptată, uniformă, a stratului de ozon în decursul a următoarelor decenii, iată că în stratul de deasupra Antarticii a apărut brusc o gaură şi poate fi găsită acolo în fiecare lună octombrie (Sir George Philander). Din ce în ce mai des auzim că în nu ştiu ce localitate au căzut bucăţi de gheaţă de 25 cm, că o ploaie de numai 5 minute a inundat şi distrus sate întregi, că secete au distrus 3/4 din producţia agricolă, că au crescut cazurile de cancer de piele şi boli de ochi etc. Sunt ştiri rupte din realitate, care au ca principală cauză ….. poluarea. Potrivit proiectărilor Grupului Interguvernamental de experţi privind evoluţia climatului (IPPC) al ONU, pînă în anul 2100 creşterea temperaturii medii la suprafaţa globului se va situa între 1,4 şi 5,7 grade Celsius. “O schimbare de 4 grade Celsius ar fi de aceeaşi amploare cu încălzirea care a pus capăt ultimei perioade glaciare şi care a modificat radical harta geografico-biologică a lumii” spune Mircea Duţu, rectorul Universităţii Ecologice din Bucureşti. “Vom fi în faţa unui adevărat şoc climatic; salturi de temperatură care în mod normal se produc în mii de ani , dând posibilitatea vieţuitorilor să se adapteze la mediu, acum au loc numai într-un secol. Consecinţele vor fi dramatice: inundaţii catastrofale şi secete prelungite, bulversarea anotimpurilor, trecerea rapidă de la cald la rece, de la secetă la abundenţă pluviometrică, afectarea până la distrugere a culturilor tradiţionale. Schimbarea climatică de o asemenea manieră poate antrena până în 2050 o pierdere a biodiversităţii până la decimarea a o treime din toate speciile planetei. Prima etapă va afecta major civilizaţia umană şi va conduce la exemplarelor mai rezistente în arealele de natură care se vor dovedi adaptabile. Pe termen lung, soarta va fi aceeaşi: dispariţia actualei forme de viaţă şi, probabil, apariţia alteia noi. În orice caz, pragul şocului climatic nu va depăşi anul 2100.” Aşadar, încercările la care va fi supus omul vor fi majore. Să ne amintim de teribila caniculă din anul 2003 din Franţa când au murit peste 20000 de oameni. Specialiştii spun că victimele caniculei se vor înmulţi. Producţia agricolă va fi compromisă. Aparatele de aer condiţionat vor fi la fel de necesare vara precum caloriferele iarna, cu consumul aferent de energie electrică. (Ziarul Libertatea, 5 iulie 2004).Multe din efectele enumerate mai sus reprezintă cauze pentru alte efecte, chiar cu legătură directă asupra modificărilor climatice. De exemplu, topirea gheţarilor calotelor glaciare are ca efect nu numai creşterea nivelului Oceanului Planetar dar şi creşterea cantităţii de apă dulce din cuprinsul acestuia modificându-i temperatura şi salinitatea. Schimbarea parametrilor curenţilor oceanici au efect asupra mobilităţii şi ariei de manifestare a acestora cu efecte directe asupra climei. Este evident că toate efectele enumerate sunt înlănţuite şi au ca principală cauză încălzirea globală. Topirea gheţarilor şi mai ales a calotelor glaciare au efecte dintre cele mai nefaste asupra climei, efecte care au început să se vadă la tot pasul, mai ales în emisfera nordică. Se pare că topirea gheţarilor este mai intensă în această emisferă. Există însă şi o altă ipoteză emisă de oameni de ştiinţă ruşi care spun că principala cauză a topirii gheţarilor arctici o constituie emisia de gaze care este deosebit de intensă în ultimul timp. Să vedem care este viteza de topire a gheţarilor arctici şi ce modificări au adus sau vor aduce prin părerile specialiştilor rezultate în urma unor ample cercetări. Gheaţa din Oceanul Arctic se topeşte într-un ritm record anul acesta, indicând o accelerare a încălzirii Polului Nord si că în urmatorii 30 de ani în lunile de vară vom avea o zonă uriaşă a Arcticii fară gheaţă. Zona Oceanului Arctic acoperită de gheată anul acesta este de 15%, reprezentând 8,5 milioane de kilometri patraţi, adică mai puţin decât precedentul, astfel de record negativ înregistrat în 2007, potrivit monitorizărilor din satelit ale Centrului american de Date privind Gheaţa si Zăpada (NSIDC), din Colorado. În plus, noi date ale Centrului Polar al Universităţii Washington arataă că grosimea gheţii arctice de anul acesta este cea mai mică înregistrată vreodată. În ultimele 10 zile Oceanul Arctic a pierdut 150.000 de kilometri pătraţi de gheată pe zi, a precizat Mark Serreze, directorul NSIDC. ”Gheaţa începe să dispară, dar se şi subţiază. Prin urmare, un fenomen meteo care în trecut topea o parte din gheată, face ca acum să dispara mult mai multă. Vor fi suişuri si coborâşuri, însa suntem pe cale să avem veri fară gheată pană în 2030. Este o spirală descrescatoare”, a precizat Serreze. În ultimii 30 de ani încalzirea globală a topit gheaţa arctică la o rată de aproximativ 3% pe deceniu, scrie The Guardian. Însă noile date sugerează faptul că, dacă actualul trend continuă, în 30 de ani este posibilă apariţia unei zone uriaşe fără gheaţă în timpul verii. Asta înseamnă că se va întampla cu 40 de ani mai repede decât se anticipa în raportul privind schimbările climatice al IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change). Alte studii converg către aceleaşi rezultate.                                                   Cercetătorii de la centrul pentru schimbari climatice Met Office Hadley din Marea Britanie susţin că, desi circulaţia de suprafaţă va fi mai slabă pe masură ce se topeşte gheaţa, acest lucru nu se va întâmpla prea rapid, iar alţi curenţi din regiune vor prelua sarcina de a dispersa substanţele poluante. Este evident procesul de topire a geţarilor artcici. Dar care poate fi efectul acestui proces asupra climei? Paradoxal, unii spacialişti sunt de părere că actuala încălzire poate fi începutul unei noi “Mici Ere Glaciare” asemănătoare cu “Marele Înghrţ” care s-a produs acum 13 000 de ani.                                                                         Revista Daily Mail arata că: “Un model computerizat arata cum o cantitatea uriaşă de apă, rezultată din topirea gheţarilor din Canada, a dus la ultima eră glaciară a planetei noastre. Apa a blocat circulaţia curenţilor oceanici, care aduceau căldura spre Europa si America de Nord, ducând la o racire dramatică. Asta s-a întamplat în urmă cu 13.000 de ani, când apa topită din ghetarul Laurentide (aflat in actualul golf St. Lawrence) a ajuns in Oceanul Atlantic. Era glaciară provocată de acest evniment a durat peste 1.000 de ani si a fost numită “Marele Inghet”. Pe atunci, temperatura în emisfera nordică era cu 10 grade Celsius mai scăzută ca în prezent.                                                   Acest studiu este foarte important, pentru ca specialiştii să intuiască ce anume se va întâmpla cu planeta noastraă în viitor, ca urmare a modificărilor actuale apărute în climă, explică Alan Condron, de la Universitatea din Massachusetts Amherts. Analiza a fost facută cu ajutorul unul calculator foarte performant, la un centru de cercetare din Berkeley, California.                               În prezent, specialiştii în climatologie atrag atenţia asupra unui paradox provocat de încălzirea globală: în timp ce Polul Nord şi-a pierdut mare parte din calotă glaciară, Polul Sud are o calotă glaciară mai mare ca oricând, cantitatea de gheată de aici crescând constant în ultimii ani. Oamenii de stiinţa spun ca acest fenomen este dovada clară a modificărilor imprevizibile provocate de climă.

Voi prezenta în continuare un articol din New York Times din data de 12.05.2013 după care nu cred că mai putem comenta.

Anunţ sumbru: omenirea a trecut de un prag temut, nemaivăzut de milioane de ani pe Terra

 Nivelul celui mai important gaz cu efect de seră din atmosferă, dioxidul de carbon, a depăşit un prag temut, au anunţat oamenii de ştiinţă, atingând un nivel nemaivăzut pe Terra de câteva milioane de ani. Aparatele ştiinţifice de monitorizare au raportat că gazul a atins un nivel mediu zilnic ce depăşeşte pragul de 400 de părţi per milion — într-un fel, doar un număr rotund, dar totodată un prag ce ne reaminteşte că eforturile depuse pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, ce au început acum câteva decenii, par să se clatine. Cele mai bune dovezi disponibile sugerează că niciodată în ultimele trei milioane de ani nu s-a mai înregistrat pe Terra un astfel de nivel, evenimentul precedent având loc înainte ca oamenii să evolueze. Oamenii de ştiinţă cred că această creştere anunţă schimbări masive în climat şi în nivelul oceanului planetar. „Simbolizează că, până acum, am eşuat lamentabil în eforturile de a rezolva această problemă”, a comentat Pieter P. Tans, coordonatorul programului de monitorizare de la National Oceanic and Atmospheric Administration ce a efectuat noua măsurătoare.                                                     Ralph Keeling, coordonatorul altui program de monitorizare de la Scripps Institution of Oceanography din San Diego, afirmă că o creştere continuă ar fi catastrofală. „Atingerea acestui nivel sugerează că vom pierde în scurt timp orice şansă de a menţine climatul în limitele pe care până acum le-am definit ca tolerabile pentru omenire”, a comentat Keeling. Noua măsurătoare a fost realizată de instrumentele situate pe Mauna Loa, vulcanul de pe insula mare Hawaii recunoscut drept kilometrul zero al măsurătorilor dioxidului de carbon din aer. Aparatele pot colecta de pe vârful vulcanului aer proaspăt, ce a călătorit mii de kilometri deasupra Oceanului Pacific, producând astfel o mărturie a creşterii nivelului de dioxid de carbon din aer ce a fost observată în ultima jumătate de secol. Un nivel al dioxidului de carbon mai mare de 400 de părţi per milion a fost observat pentru prima dată în Arctica anul trecut, sărind atunci momentan la acest prag şi la Mauna Loa. Dar prima zi în care pragul de 400 a fost depăşit ca medie a măsurătorilor efectuate de-a lungul a 24 de ore a fost joi, arată datele colectate de NOAA şi de Scripps. Dioxidul de carbon creşte şi scade de-a lungul unui ciclu sezonal, nivelul urmând să scadă sub 400 în cursul acestei veri, pe măsură ce dezvoltarea copacilor din emisfera nordică va duce la absorbirea a 10 miliarde de tone de carbon din aer. Dar experţii afirmă că este vorba de o scurtă pauză, pentru că în curând va avea loc momentul când, indiferent de anotimp, nivelul înregistrat oriunde pe Terra să fie mai mare de 400. „Am sentimentului unui marş inevitabil spre dezastru”, a comentat Maureen E. Raymo, un cercetător de la Universitatea Columbia.
Datorită bulelor de aer blocate în gheaţa din Antarctic, cercetătorii ştiu că în ultimii 800.000 de ani nivelul dioxidului de carbon din are a oscilat între două valori apropiate, de la 180 de părţi per milion în timpul erelor glaciare până la 280 de părţi în timpul perioadelor calde. Dovezile atestă că temperatura globală şi nivelul dioxidului de carbon prezintă o legătură strânsă. De-a lungul întregii civilizaţii umane, cei aproximativ 8.000 de ani, nivelul dioxidului de carbon a fost relativ stabil în apropiere de pragul superior. Dar arderea combustibilor fosili a provocat o creştere cu 41 la sută a nivelului gazului cu efect de seră în perioada de la debutul revoluţiei industriale, echivalentul unei clipe ca durată geologică, iar clima începe să reacţioneze. Cercetătorii se aşteaptă la schimbări mai mari în viitor. Guvernele încearcă din 1992 să restrângă emisiile de gaze cu efect de seră, dar departe de a obţine o încetinire a ritmului, emisiile cresc în pas accelerat datorită creşterii economice rapide în ţările aflate în curs de dezvoltare. Oamenii de ştiinţă se tem că nivelul gazului s-ar putea tripla sau chiar creşte de patru ori înainte să fie adus sub control.
Măsurătorile indirecte sugerează că ultima oară când nivelul dioxidului de carbon era atât de înalt a fost acum cel puţin trei milioane de ani, în Pliocen. Cercetările realizate de geologi arată că atunci clima era mult mai caldă decât astăzi, calotele glaciare erau mai mici şi nivelul oceanului planetar era cu până la 18-24 metri mai sus. Experţii se tem că omenirea accelerează o întoarcere la astfel de condiţii — cu menţiunea că acum miliarde de oameni vor fi afectaţi.
„Durează ceva timp să topeşti un gheţar, dar noi o facem. E înfricoşător”, a comentat dr. Keeling. Tatăl său, Charles David Keeling, a început să efectueze măsurători ale dioxidului de carbon din aer pe Mauna Loa şi în alte locaţii la sfârşitul anilor ’50. Atunci, Keeling senior a identificat un nivel de 315 părţi per milion. Analiza sa a dovedit existenţa unei tendinţe de creştere ce poartă astăzi numele de Curba lui Keeling. Ulterior, oamenii de ştiinţă au arătat că efectul era provocat de arderea combustibilor fosili. Charles David Keeling a murit în 2005.

Ţările au adoptat o ţintă oficială pentru a limita daunele provocate de încălzirea globală, ceea ce necesită, conform ultimelor estimări, ca emisiile să înceteze în momentul în care se atinge pragul de 450. „Dacă nu se încetinesc lucrurile, vom ajunge acolo probabil în mai puţin de 25 de ani”, spune Ralph Keeling. Cu toate acestea, multe ţări au refuzat să adopte ţinte naţionale obligatorii, printre care şi SUA sau China. Oamenii de ştiinţă afirmă că este nevoie urgent de amplificarea eforturilor, altfel ţinta de a limita încălzirea va deveni imposibil de atins fără tulburări economice majore. „Dacă începi să învârţi Titanicul cu mult înainte să ajungi la iceberg, poţi să îl eviţi fără să verşi paharul niciunui pasager de pe punte”, a comentat Richard B. Alley, un specialist în climă din cadrul Universităţii Pennsylvania State. „Dacă aştepţi foarte mult, atunci scenariul optimist devine acela în care verşi foarte multe pahare”, a mai spus Alley. „Dacă dorim să prevenim tulburările climatice la care cultura umană nu este adaptată este necesară reducerea imediată a emisiilor de dioxid de carbon”, spune Mark Pagani, geochimist de la Universitatea Yale care a studiat climatul de-a lungul istoriei. „Am sentiment că momentul în care ar fi trebuit să începem era ieri”, a concluzionat Pagani. Referitor la evidenţa desfăşurării procesului de încălzire globală nu cred că mai putem discuta. Prea multe măsurători şi cercetări realizate de oameni de ştiinţă de renume au arătat acelaşi lucru: creşterea cu mult peste nivelul normal al substanţelor poluante şi în special a gazelor cu efect de seră. Se poate discuta mult despre lipsa de măsuri a celor care produc marea poluare şi a autorităţilor. S-au luat prea puţine măsuri de către organismele internaţionale implicate în limitarea poluării şi, mult mai puţine de guvernele statelor lumii. Este evident că există interese economice importante, mai ales la nivelul guvernelor şi a unităţilor economice mari poluatoare. Mijloacele mass media, probabil, sunt împiedicate să mediatizeze aşa cum este imperios necesar actuale situaţie, deosebit de gravă. Luarea rapidă a unor măsuri de reducere, nici măcar menţinere, a poluării nu reprezintă o prioritate pentru niciun guvern. Ce s-a întâmplat de curând în ţara noastră este halucinant! Autorităţile noastre au crezut că este timpul să ceară ajutorul lui Dumnezeu în rezolvarea aceatei probleme grave. În parteneriatul între Ministerul Agriculturii şi Biserică se spune printre altele: “La fiecare slujbă preoţii au incluse rugăciuni pentru recolte mănoase. Sunt rugăciuni de ploaie, când este secetă, sau de contenire a ploii, când plouă prea mult”! Dacă înterpretăm această acţiune înseamnă că, guvernul a luat toate măsurile posibile pentru limitarea poluării şi a reducerii efectelor acesteia, iar ultima soluţie rămasă este să ne rugăm la Dumnezeu. Nu am nimic cu biserica, respect şi sunt de acord cu rolul benefic al ei în societate, dar, cred că am o părere diferită de majoritatea oamenilor referitoare la lumea care ne înconjoară. Consider, ca şi biserica, că Dumnezeu este atotputernic, a creat tot ce ne înconjoară şi în primul rând a creat legi după care evoluează întreg universul. Dumnezeu şi-a terminat de mult lucrarea. Tot ce se produce pe pământ sau în univers urmează aceste legi. Dumnezeu nu se mai implică în modificarea lor. În cadrul unei ecuaţii sau al unui model matematic dacă schimbăm datele se modifică şi rezultatul. La fel se întâmplă şi pe pământ. Dacă concentraţia elementelor din atmosferă se modifică este absolut normal să se modifice şi rezultatele. În concluzie, putem să ne rugă tot timpul să stăm numai în biserică, rezultatul va fi acelaşi. Rezolvarea problemei depinde de noi, de cât de repede suntem capabili să reducem poluarea. Însă previziunile sunt sumbre. Atâta timp cât state mari poluatoare China şi SUA) au ieşit din programe de mediu. SUA nu a ratificat acordul-cadru din cadrul Protocolului de la Kyoto al Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice. În 2012 a venit rândul Chinei să nu semneze Protocolul de la Kyoto al Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Copenhaga. Există numeroase instituţii şi organisme internaţionale şi interne, o legislaţie suficientă, numeroase convenţii, tratate, protocoale, acorduri etc. de mediu. Sar, se pare că bunele intenţii rămân doar pe hârtie. Practic s-a făcut mult prea puţin de am ajuns în situaţia dezastruasă de acum. Dacă vom continua tot aşa şansele noastre de a trăi o viaţă normală sunt tot mai mici.

Prof. Nicolae Tomescu

TROVANŢII din CHIOJDU

100_3165Nu departe de Cătina, la aproximativ 10 km în amonte, pe valea pârâului Bâsca Chiojdului se află comuna Chiojdu. Mult mai mare decât Cătina, mai ales ca suprafaţă, Chiojdu oferă numeroase atracţii turistice cele mai multe dintre ele, naturale. Ţinând cont că cea mai mare parte din suprafaţa sa o constituie muntele, este normal ca peisajele naturale şi antropice oferite de Chiojdu să fie mai numeroase. Dacă în alte locuri din ţară arealele cu trovanţi sunt mult depărtate între ele, aici distanţele de câţiva km indică faptul că, pe cursul superior al pârâului Bâsca Chiojdului densitatea locurilor cu trovanţi şi implicit a trovanţilor este mare. Înainte de a încerca emiterea unei ipoteze în legătură cu modul de formare a microformelor de relief, trebuie studiate cu atenţie arealele din ţară sau din lume pentru a găsi elementele comune care le-au generat. După aceea vor fi studiate condiţiile locale. Plecând de la modul de formare şi de la caracteristicile gresiei pe care trovanţii sunt grefaţi, se constată diferenţierea tipologică. Trovanţii din Chiojdu se remarcă prin masivitatea lor şi prin formele aproximativ sferice sau eliptice.    Primele fotografii perzintă trovanţi de pe versantul nord-estic al dealului Paltanea şi elevi ai Şcolii gimnaziale Bâsca Chiojdului.

100_3158  Am putea spune că trovanţii su străjuit secole de-a rândul Valea Bîsca Chiojdului, au fost vigilenţi în timpuri de restriştre, când năvălirile erau frecvente, iar în vreme de pace, cum este cazul şi astăzi, sunt relaxaţi, putem spune că au adormit. După cum vedeţi câţiva trovanţi au găuri (tafoni), care pot fi asimilate cu ochii. poziţia lor este spre lateral. Se poate spune că trovanţii şi-au schimbat privirea dinspre valea râului înspre zona muntoasă.

Imagine

Trovanţii din Chiojdu cresc în dimensiuni dinspre albia pârâului  Bâsca Chiojdului spre culmea dealului Paltanea. În fotografia de mai jos trovanţii sunt aproape de albie, sunt cei mai mici şi cresc pe măsură ce ne apropiem de culme. Unii oameni din anumite zone ale ţătii denumesc trovanţii “pietre care cresc”, dar după cum se poate vedea la mulţi trovanţi, cum sunt şi cei din poza de mai jos, ei descresc prin exfolierea stratului de la exterior datorită procesului de dezagregarea prin insolaţie.

100_1295Trovanţii din baza versantului, grefaţi pe gresii oligocene, au dimensiuni mici şi reprezintă primele faze în formarea lor. Procesele generatoare, conducătoare, sunt eroziunea şi dezagregarea.

100_1301Panoramă asupra satului Chiojdu din comuna cu acelaşi nume.100_1325

Partea din spate a trovanţilor prezintă crăpături obloce destul de profunde ce par a pune în pericol stabilitatea acestora. Nu este chiar aşa deoarece procesele de alterare chimică nu sunt numai destructive. Soluţii calcaroase suprasaturate ce circulă prin interiorul gresiei, duce la precipitarea calcarului, iar fractura este astupată cu CaCO3 .100_1340

Releul de Telecomunicaţii construit în imediate apropiere a trovanţilor.Imagine

 

Imagine

Cu siguranţă unele caracteristici de generare a trovanţilor sunt comune sau asemănătoare, prezenţa arbustului cătină în majoritatea zonelor din ţară unde ei există, ne dau informaţii despre compoziţia mineralogică sau despre microrelief.

Imagine

Imagine

Trovantul din fotografia de mai jos, de dimensiuni considerabile, aflat în stadiul final de evoluţie şi, parcă, a fost expus pentru a  fi admirat.

100_3154

Imagine

Câţiva dintre trovanţii din apropierea culmei dealului au dimensiuni mari de aproape 2m.Imagine

100_3166

Imagine

 

Trovantul de mai jos, deşi mai mic, este cel mai frumos de aici. Dovada umplerii crăpăturilor cu CaCO3 se vede clar pe trovantul din fotografia de mai jos, dunga aceea albă de la gât.100_1375

100_3162

Trovanţii existenţi, din ce în ce mai mari dinspre poalele dealului spre culme, pot fi consideraţi  secvenţe din evoluţia lor.Imagine

Următorii trovanţi s-au format din gresii desprinse de gresia mamă, pe pajişti de pe cuprinsul satului Bâsca Chiojdului.

IMGA0202

IMGA0222

Observaţii atente asupra gresiilor sau trovanţilor ne pot da informaţii şi asupra formării tafonilor, după cum se poate vedea în poza de jos.IMGA0205

IMGA0204

IMGA0201

Blocul de piatră din fotografia de jos, desprins din masivul din apropiere, reprezintă materia primă pentru un viitor trovant.IMGA0212

IMGA0498

Fotografia de mai sus este realizată în ultima excursie realizată pe valea Bâsca Chiojdului, scopul fiind descoperirea de noi trovanţi. Voi prezenta în continuare cei nai interesanţi trovanţi identificaţi în această drumeţie:

IMGA0510

TTrovanţi aflaţi în mediul lor natural, generaţi pe gresia mamă.

IMGA0518

Trovant aproape sferic format tot în mediul natural, în pădure. Unii trovanţi aflaţi în diferite stadii de formare  se rostogolesc şi ajung în albia pârâului. Valoarea geologică a celor formaţi în afara albiei este mai mare, nu pot fi suspectaţi de rotunjirea colţurilor sau muchiilor în timpul transportului de către apa pârâului. IMGA0551

Trovanţi din fotografiile de jos şi de sus se aseamănă, sunt apropiaţi ca locaţie, cel de jos se află la baza aceluiaşi versant.

IMGA0555

Trovantul din fotografia de jos, situat la baza unui versant muntos, se află în grădina unui cetăţean.

IMGA0496

 

POLIŢE sau “ACOPERIŞURI DANTELATE”

Pot spune, fără teama de a greşi, că zona Vârful Stânii – Groapa Părului din comuna Cătina este unică în România prin variabilitatea microformelor de relief. Mai mult, pe o suprafaţă, relativ mică, de aproximativ 20 ha convieţuiesc trei tipuri distincte de microforme de relief: trovanţi, tafoni şi poliţe. Unele evoluează separat, iar altele  coexistă. Nu rare sunt cazurile în care pe trovantul reprezintă gresia purtătoare sau generatoare a tafonului. Perechea trovant – tafon este frecventă aici. De altfel majoritatea gresiilor de aici sunt purtătoare de tafoni.P1080718

Dacă până în prezent nu au fost semnalaţi tafoni în România nu înseamnă că ei nu ar exista. Nu au fost studiaţi, din motive care îmi scapă, sau nu este corect să-mi dau cu părerea chiar dacă aş avea una. Poliţele sunt forme de relief structural constituite din gresii erodate diferenţial datorită structurii şi compoziţiei mineralogice.  Apar în orizonturile superioare ale stratelor sedimentare. Datorită poziţiei superioare, ca un acoperiş, şi formei ondulate a marginilor, m-am gândit că este potrivit să le denumesc “acoperişuri dantelate”.Imagine

Dimensiunile acestor poliţe sunt apreciabile, împreună cu nisipul generator subiacent are o înălţime de aprox. 6 m şi o lungime variabilă, între 5 şi 8 m. Ondularea poliţelor este efectul tafonilor care a străpuns gresia. Se pot vedea pe marginea poliţei concavităţi de dimensiuni mici, dar variabile.Imagine

Poziţia poliţelor este variabilă şi depinde de poziţia gresiei în cadrul depozitului de nisip. Voi prezenta în continuare şi alte poliţe a cărei poziţie se află în cuprinsul acestor depozite.Imagine

Există şi poliţe aflate la diferite niveluri, etajate.Imagine

IMGA0160

Unele poliţe au o durată de viaţă scurtă, cum este cea din fotografia de jos, de aceea reliful se modifică de la un an la altul.IMGA0155

Stâna din apropierea poliţelor sau “acoperişurilor dantelate”IMGA0156

IMGA0150

Şi elevii de la şcoala Corbu sunt iubitori de natură şi de cunoaştere, cu toate că distanţa  dintre  satul lor şi zona microformelor de relief este destul de mare, nu au ezitat să le viziteze şi în număr destul de mare.IMGA0292

IMGA0298

P1080743

IMGA0693

TROVANTI ÎN CĂTINA

Trovanţii din zona Vîrful Stânii – Valea Părului au caracteristici proprii, sunt diferiţi decât în alte părţi, atât ca formă căt şi ca dimensiuni.  Puţini au formele clasice, sferice sau eliptice, aici predominante sunt cele: cilindrice, conice, tronconice, profilate. O altă caracteristică ce diferenţiază Cătina de alte locaţii unde există trovanţi este suprafaţa mare pe care aceştia sunt răspândiţi, poate mai bine de 100 ha. Nu în ultimul rând, aici întâlnim trei categorii taxonomice de microforme de relief : trovanţi, tafoni şi poliţe sau “acoperişuri dantelate.” Poate că este singura locaţie din lume unde acestea cooexistă. O să prezint în continuare câteva fotografii cu trovanti  din punctele Vârful Stânii  şi Valea Părului din satul Motruna, ce aparţine de comuna Cătina.

IMGA0075

Majoritatea trovanţilor din Cătina sunt de dimensiuni mici şi chiar dacă sunt constituiţi din roci silicioase, cu o duritate relativ bună, ei suferă procese de dezagregare rapidă, mai ales cei expuşi la umezeală.IMGA0013

Unii trovanţi sau format din pânze de gresii existente printre depozitele nisipoase, prin procese de eroziune, dezagregare şi alterare chimică, cum este cazul celor din pozele, prima de sus şi următoarele două de jos.IMGA0028

Şi aici, studierea cu atenţie a trovanţilor ne oferă date despre condiţiile şi modul de generare a lor.IMGA0029

P1080752Elevii si trovanţii

IMGA0047

Majoritatea trovanţilor de dimensiuni mici au luat naştere prin creşterea în dimensiuni a tafonilor ce apar pe gresie, de formă circulară sau alungită. Procesele principale sunt de alterare chimică şi dezagregare.

IMGA0106

IMGA0094

IMGA0861

Mai greu de explicat este formarea trovanţilor cum sunt cei din fotografiile de sus şi de jos.Imagine

Problema care se pune este, dacă este bine ca trovanţii să fie lăsaţi în mediul lor natural sau să li se schimbe locaţia, să fie protejaţi de agenţii naturali cei mai agresivi ce produc procese de dezagregare şi alterare. Aceste procese, de la un timp încolo duc la distrugerea trovanţilor. La trovantul din fotografia de mai sus, se văd efectele acestor procese, la contactul cu solul trovantul este distrus

IMGA0570Elevi de la Şcoala Cătina, în ultima drumeţie.

TAFONI IN CĂTINA

Catina este o localitate mică de pe valea Bâsca Chiojdului din judeţul Buzău. Situată în Subcarpaţii Buzăului oferă un cadru natural plăcut, cu caracteristici climatimatice moderate, elemente florale şi faunistice interesante  şi un relief variat. Dar ce poate individualiza această mică așezare este prezenţa în număr mare a unor microforma de relief rare, atât în ţară, dar chiar pe plan global. Este vorba în primul rând de trovanţi şi tafoni. Trovanţii i-am prezentat în primul meu articol, iar câteva date despre tafoni vă ofer în continuare. După dex online tafonul este o excavație de formă (semi)sferică prin coroziune pe un versant gol. După alţi autori trovanţii sunt „excavaţii de formă sferică sau semisferică, dezvoltate pe versanţi golaşi, constituiţi din roci granitice, sau pe unele gresii silicioase, în condiţiile climatelor cu două anotimpuri (mediteraneene şi tropicale umede)”. Cred că cea mai potrivită definiţie este următoarea: „tafonii sunt excavaţiuni în interiorul unei roci, de dimensiuni diferite, cu intrări rotunjite şi pereţi netezi, totdeauna concavi”. Unii cercetători consideră că “taffonii se formează prin eroziune diferenţială (coroziune) în roci cu textură uşor neomogenă, ca urmare a proceselor de dezagregare care acţionează în anotimpul cald şi uscat şi a celor de alterare care acţionează în anotimpul umed”. La formarea excavaţiilor, care pot atinge câţiva decimetri adâncime, mai pot acţiona coraziunea şi deflaţia şi umezirea diferenţială între exteriorul şi interiorul rocii”. Taffonii se întâlnesc în Corsica, Sardinia, în insulele Antile, în Brazilia, Spania, Scoţia, SUA, Argentina etc. Chiar dacă nu au fost sesizaţi tafoni în România, ei există. Pe teritoriul comunei Cătina din judeţul Buzău sunt două areale cu tafoni. Este vorba despre punctele Vîrful Stânii – Groapa Părului şi Piatra Rotării. Cei mai mulţi se găsesc în prima locație. Multe dintre gresiile de aici sunt ciuruite de tafoni. Tafonii de aici, în secţiune transversală, au forme diverse: circulară, ovală, poligonală sau neregulată. Au dimensiuni de la câţiva mm la câţiva metrii. Unele gresii pe care sunt grefaţi tafoni, sunt trovanţi, nu puţine sunt cazurile de perechi trovant – tafon sau trovant – tafoni.IMGA0727

Prezenţa tafonilor pe unele gresii fac ca acestea să semene cu nişte fiinţe, cum este cazul gresiilor din următoarele două fotografii.IMGA0082

IMGA0717

Dezagregarea şi alterarea stratelor inferioare sau superioare, mai friabile, ale gresiei generează tafoni – concavităţile rezultate şi poliţe – stratele de gresie rămase în relief, cum se poate vedea în poza de mai jos sau în cele prezentate în articolul Poliţe sau “Acoperişuri dantelate”.IMGA0112

În cele mai multe drumeţii, observaţii, cercetări, sau alte activităţi extracurriculare desfăşurate în orizontul local, elevii trebuie să fie alături de profesor pentru a învăţa. Este important lărgirea orizontului de cunoaştere a elevilor prin studii şi observaţii în natură, prin  identificarea în orizontul local a unor elemente naturale deosebite, cum ar fi  microformele de relief. Şi mai important este ca elevii să înveţe  să iubească şi să protejeze natura.IMGA0682

Nelipsita pereche trovant – tafon.IMGA0778

Tafonul din fotografia de mai jos, cu o deschidere nu prea mare de aprox. 90 cm are, însă, o adâncime de aproape 3m.IMGA0404

Tafonul din poza de mai jos de dimensiuni relativ mari, pare a fi gura unei reptile. Dacă ne uităm cu atenţie în partea de jos a tafonului, există un trovant, aseamănător unui os, desprins din gresie şi care s-a format prin dezagregarea gresiei şi generarea tafonului.

IMGA0816

Gresia de mai jos prezintă la partea exterioară doi tafoni de formă circulară sau ovală, iar la partea inferioară tafonul existent are dimensiuni mai mari, ceea ce înseamnă că, de obicei, procesele de alterare și dezagregare care conduc la generare a tafonilor sunt mai active la baza gresiei şi se extinde către partea superioară.

IMGA0105

Pe poteci de munte!

 

 

P1080720

IMGA0620

IMGA0693

TROVANTI PE VALEA BÂSCA CHIOJDULUI

Natura a sculptat, peste tot în lume, lucruri incredibile, forme şi microforme de relief, uneori rare,  de o diversitate şi valoare artistică inestimabilă. Dintre multitudinea formelor de relief, unele, rare în România şi chiar pe glob, sunt întâlnite pe valea Bâsca Chiojdului din judeţul Buzău. Una dintre aceste microforme de relief rare este trovanțul. Trovantul, după dex online, reprezintă „porțiunea elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase”. În lucrarea Dicţionar de Geografie – Geologie a Lect. Univ. Dr. Andrei C. INDRIEŞ, trovantul reprezintă „porţiunea din cuprinsul unui strat de nisip presat sau al unei gresii friabile, puternic cimentată de apele calcaroase care pătrund în stratul respectiv. Asemănător unei concreţiuni, dar de dimensiuni mai mari (au diametrul de 10-200 cm), trovantul are o formă elipsoidală, aplatizată, în general, în planul de stratificaţie al stratului respectiv”. După Wikipedia „tovanții sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Tendința lor este de creștere spontană – din centru către periferie – cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de “pietre care cresc”. După Wikipedia, trovanţii sunt gresii care ar creşte cu 4-5 cm la 1200 de ani, dar în final se contrazic, spunând că sunt incorect denumite”pietre care cresc”. Trovantii sunt întâlniţi în multe zone din România, cei mai cunoscuţi sunt cei din Vâlcea, Buzău, Sibiu si Cluj. Termenul de trovant a fost introdus în literatura geologică de către naturalistul Gheorghe Murgoci în anul 1907.

IMGA0226

IMGA0025

IMGA0167

IMGA0202

IMGA0410

IMGA0315

IMGA0372

IMGA0262

 

IMGA0351

IMGA0324