MISTERELE CLOPOTNIŢEI

Am scris în articolul precedent motivele pentru care clopotniţa nu trebuia dărâmată şi reconstruită, ci numai reparată. Motivul cel mai important am să-l prezint aici. Este vorba de păstrarea nealterată a adevărului istoric, mai exact în zidăria clopotniţei există şi acum patru blocuri de gresie cu inscripţii chirilice. Patru sunt identificabile acum, dar dacă au fost mai multe? Sunt indicii că unele blocuri au fost sparte, iar altele ar fi putut fi aşezate cu scrisul în interiorul zidului. Ştiu sigur că locul a două blocuri au fost schimbată, pentru că, cunoşteam poziţia unuia dinainte de dărâmare, loc în care acum este altul.

P1080915

Sunt mai multe întrebări care se pun în legătură cu aceste blocuri inscripţionate. Ce au fost ele? De unde provin? Ce scrie pe ele? Ce reprezintă simbolurile? Înainte de a răspunde la aceste întrebări, cred că este bine să amintesc că, aceast complex bisericesc a fost ridicat la începutul secolului al XVII-lea. Că, mai sus în apropierea aceluiaşi pârâu “Izvorul Mânăstirii” a existat un schit construit la sfârşitul sec. al XVI-lea de călugărul Spiridon. Răspunsul la întrebarea a doua ar fi uşoară, este foarte probabil ca aceste blocuri de gresie să provină de la schitul care a fost dărâmat de o alunecare, prăbuşire de teren, datorită acţiunii pârâului la un debit foarte mare. Aceste blocuri de piatră cu inscripţii şi, foarte probabil, fără inscripţii au fost transportate fie de oameni, fie de apa pârâului (tot la debite mari). Este imposibil ca aceste blocuri să fie datate anterior construcţiei clopotniţei, pentru că nu este logic ca cineva să execute o piatră funerară sau o cruce, să o spargă şi să o zidească.P1080953

Prima întrebare, adică, ce aufost ele nu este uşoară, ar fi putut fi rupte sat crăpate în timpul demolării. Privind cu atenţie la culoarea pietrii, la stilui execuţiei şi la scris se poate spune cu certitudine că plăcile din primele poze au fost executate în aceeaşi perioadă.P1080946

Dacă ne uităm la blocul de mai sus se poare remarca cu uşurinţă diferenţa faţă de cele antreioareă, nu numai prin aspect, dar şi scrisul diferă, dar mai ales una dintre dimensiuni. Blocul din fotografia a treia sunt: 80 x 30 x 30 cm. Prima are dimensiunile; 65  x 30 x 25 cm, iar a doua: 80 x 30 x25 cm. Primele două ar putea fi obiecte funerare. Prima pare să fi fost o cruce, atât forma puţin trapezoidală cât şi întreruperea bordurii laterale care ar putea indica faptul că au existat plăcile laterale ale crucii. Întrebare care se pune este dacă nu cumva există şi părţile lipsă în zidul clădirii. M-am uitat cu atenţie dar nu le-am identificat. Nu cred că există nicio legătură între blocurile 1 şi 2. Blocul 2 pare a fi o placă cu, probabil anul construcţiei schitului şi ctitorii acesteia. Dar, cum ctitorul schitului se cunoaşte, Spiridon Călugărul, ar fi trebuit să apară aici. După studiile pe care le-am făcut asupra alfabetelor vechi, nu numai asupra celui chirilic, zic că mă pricep puţin şi aş putea identifica pe placă numele de Simion. Această placă ar mai pute fi  una funerară, dar după com ştim strămoşii noştrii din feudalismul mijlociu erau ortodocşi. Datorită diferenţelor dintre plăcile prezentate putem conchide că primele două au fost făcute înainte de construirea biserici şi clopotniţei actuale, iar a treia este o inscripţie realizată odată cu construcţia acestora. Chiar dacă am studiat tot felul de alfabete nu am reuşit să descifrez, decât parţial, scrisul depe plăci. Pe blocul din foto.3 se poate vedea cum ignoranţa şterge istoria! Cei care au recdonstruit clopotniţa nu au avut ceva mai bun de făcut decât să şteargă cu ciocanul şi dalta scrisul din partea superioară (de început) a plăcii. Unde a fost “specialistul în restaurări”, care după spusele muncitorilor conducea lucrarea? Poate mă ajută cineva cu traducerea inscrisurilor ?                              Se mai remarcă pe această placă Crucea solară căreia i se mai spune Crucea celtică. Nu cred că această placă are vreo legătură cu celţii, au putut trece şi ei pe aici dar mult mai devreme. Această cruce a fost însă împrumutată şi de strămoşii noştrii daci, poate în urma “coabitării” cu aceştia şi folosită pe alocurii şi de români. Nefiind un specialist în limbi şi scrieri vechi în articolul de faţă o să-mi dau cu părerea asupra unor lucruri. Unele litere nu le-am identificat în niciun alfabet. De exemplu a treia literă din ultimul rând de pe placa 2. De asemenea ultimele două litere din primul rând. Rândul 2 de pe această placă are litere perfect lizibile dar traducere nu are sens. lliterele, după cum se poate vedea, sunt: E mAmb. Trebuie să remarcăm identicitatea literelor m, A şi b, şi nu numai cu cele latine. Este de presupus că scrisul aparţine unei perioade te tranzicţie, ori anterior perioadei de folosire a alfabetului chirilic,când se zice că foloseam alfabetil latin, fie anterior folosirii alfabetului latin. Ultima variantă este exclusă, pentru că Schitul a fost construit mult înaintea perioadei când s-a renunţat la alfabetul chirilic. m scris aşa cum se vede pe placă nu l-am găsit în niciun alfabet. Să fie acesta un indiciu că primele două plăcii sunt mai vechi decât construcţia schitului?P1080960P1080961

Ultimele doua blocuri don gresie este foarte posibil să fie din aceeaşi perioadă cu cele de mai sus, datorită culorii şi mai ales a dimensiunilor. Mai exact ultima placă ar corespunde cu cea din foto.1, iar penultima cu a treia. Aceste două plăci pot rezulta dintr-un bloc crăpat, intenţionat sau întâmplător, iar pe una din cele trei laturi din interiorul zidului ar putea exista inscrisuri. Vedeţi de ce această clopotniţă nu trebuia dărâmată, nu ar fi existat asemenea presupuneri sau speculaţii.P1080957

Blocul 3 se vede în stânga jos a fotografiei, iar cel din foto 1 în partea central dreapta. Mai puteţi vedea modul de amplasare în cadrul zidului a unor plăci de gresie, cu suprafaţa mare la exterior, modalitate modernă de construire a zidurilor. S-a urmărit esteticul, nicidecum reconstrucţia fidelă, aşa cum se procedează peste tot în lume la reconstruirea obiectivelor istorice.P1080949

În mod sigur şi blocul din fotografia de mai sus este alohton, provine ca şi primele două din aceeaşi locaţie. Întrebarea care se pune, ca şi în cazul altor blocuri sau plăci de gresie este, dacă au fost sau nu sparte faţă de locaţia iniţială. Pe acest bloc se văd câteva inscripţi, parcă diferita faţă de celelalte. Se vede clar chenarul care ne indică faptul că nu este o piatră obişnuită.

 

 

 

 

 

Advertisements

BISERICA VECHE DIN FUNDU CATINEI

Imagine
              Despre biserica veche din satul Valea Cătinei nu avem, din păcate, nicio dovadă scrisă. Dintre scriierile ce fac referire la construirea acestei biserici amintesc cărţile: “Subcarpaţii Buzăului” a lui I. Petrescu Burloiu şi “Monografie” (a comunei Cătina) a Prof. dr. Marius Constantinescu. I. Petrescu Burloiu prezintă un extras din tipăritura lui Bebe Iorgulescu de la anul 1892, în care se spune: “Mai târziu, când satul s-a mărit iar aceste posibilităţi au devenit insuficiente, locuitorii s-au mutat în apropierea fostului schit zidit în sec. XVIII de Spiridon Călugărul, de unde au întemeiat satul Fundu Cătinei. D-l profesor Marius Constantinescu, in Monografie, scrie: “Cea mai veche (din Cătina) este biserica Intrarea Maicii Domnului in Biserică, din Fundu Cătinei, construită înainte de 1595, de Simion Călugărul, moştean înstărit, in locul uneia mai vechi “pentru sufletul său şi pentru sufletele copiilor săi, Fătu şi Lupu”. Pe situl Episcopiei Buzăului şi Vrancei găsim:  “Istoria acestei biserici este strâns legată de istoria unui schit, care a existat în acest sat, dar despre care documentele vorbesc puţin. Aşadar, mai jos de schit, într‑o livadă lângă „Izvorul Mânăstirii”, se află vechea biserică pe care şi‑au construit‑o locuitorii din Fundul Cătinei, după ce nu s‑au mai putut servi de biserica schitului. Este o veche biserică de bârne – poate una din cele mai vechi din judeţ – asemănându‑se mult cu cea de la Starchiojd, sat în judeţul Prahova, care datează de la 1750, numai că îi lipseşte postamentul şi este ceva mai puţin încăpătoare decât aceea. Referitor la data construirii acestei biserici avem urmatoarele date; dl. prof. N. A. Constantinescu menţionează: „S-ar părea că ultimile trei litere din pisanie, ce preced numele zugravului, indică data, însă nu putem fi siguri asupra cifrei miilor; dacă T s‑ar citi Z, am avea anul 1539, ca an de întemeiere a schitului, de către Spiridon Călugărul, cel din fruntea listei de ctitori, şi care dată nu s‑ar depărta mult de a hrisoavelor ce amintesc dania făcută de acest călugăr schitului”. (dl. prof. N. A. Constantinescu confunda schitul cu biserica de enorie). Din studiile cercetate referitoare la acest aşezământ, rezultă că în anul 1933 erau persoane care au făcut precizări refereritoare la data construirii. Astfel, un bătrân relatează că atunci când bunicul său era copil se zugrăvea biserica, iar zugravii îi făceau mustăţi cu pensula. Cum murise pe la 1870 în vârstă de 80 de ani, rezultă că data construirii se poate fixa pe la sfârşitul veacului XVIII. Un alt bătrân cunoştea timpul şi modul aducerii lemnelor pentru construirea lăcaşului, şi fixa ca dată jumătatea secolului XVIII-o informaţie credibilă oferă preotul Nicolae V. Ionescu, parohul bisericii din Cătina din anul 1930, preluată de la preotul Gh. Uruc şi consemnată de I. Frăsineanu. Astfel, după pr. Gh. Uruc, care a cunoscut pisania, data construirii este 1702-1703, deci începutul secolului XVIII-alt motiv care ne face să nu acceptăm anul 1593 este faptul că pe atunci exista schitul şi numai după ce n‑a mai putut fi folosit, în secolul XVIII, s‑a simţit nevoia de noi biserici”. Din cele de mai sus, trebuie remarcat, că Bebe Iorgulescu face o confuzie între biserica veche şi primul locaş de cult, schitul, iar la Marius Constantinescu confuzia este inversă. Mi se pare pertinentă poziţia articolului de pe situl Episcopiei, mai puţin relatarea cu bunicul unui localnic pe care eu nu o cred. Am copilărit în casa, imediat mai sus de biserică, iar bunica mea, decedată în anul 1982, s-a născut în anul 1890. Casa în care locuia fusese construită de străbunicul ei. Cum vârsta la care se deceda înainte trecea frecvent de 80 de ani, cu lejeritate informaţiile deţinute de bunică ajungea la mijlocul secolului XVIII. Cum stăbunicul dumneaei a construit casa la o vârstă matură se poate spune că aceaste a fost construită la sfârşitul secolului amintit. Bunica mea putea avea informaţii referitoare la construirea bisericii după anul 1750. Trebuie să remarc, că bunica mea mi-a povestit, cu lux de amănunte, multe lucruri importante şi chiar mai puţin importante. Nu mi-a transmis niciodată vreo informaţie legată de construcţia bisericii. Nici de la alţi concetăţeni în vârstă, care relatau cu mare plăcere tot felul de evenimente, întâmplări, legende etc., nu am auzit nimic referitor la construcţia bisericii. După cele prezentate, eu consider că biserica a fost construită înainte de anul 1750, deci părere identică ca în articolul Episcopiei. Se pare că după anul 1869, când a început să se slujească in  biserica Sf. Dumitru, construită mai jos, vechea biserică şi-a încetat activitatea, sau a mai funcţionat o perioadă scurtă de timp. Biserica s-a păstrat bine, mai puţin acoperişul, cînd în anul 1972 a fost înlocuită şindrila. Dar şindrila inlocuită atunci  n-a rezistat nici trei decenii, iar în timp de aproape 10 ani de când apa s-a infiltrat prin acoperiş s-au produs distrugeri considerabile, iar restaurarea din anul 2007 a venit ca un ultim colac de salvare. Sunt sigur că dacă nu se îndepărta vechea şindrilă biserica nu ar fi ajuns în stadiul de degradare din 2007. Şindrila noastră nu rezistă mai mult de 25 de ani. Nu interesează pe nimeni ce tratamente făceau strămoşii noştrii la şindrilă de rezista mai bine de trei secole. Nu este rentabil ca toate monumentele istorice acoperite cu şindrilă să reziste 30 de ani. Sunt sigur că mai există oameni în ţara noastră care deţine acest secret. După cum se spune în articolul Episcopiei, biserica a fost restaurată în anul 2007. Referitor la această restaurare se pot spune multe lucruri, nu măgulitoare la adresa bisericii şi mai ales a Ministerului Culturii.                                                           Cum se fac restaurările obiectivelor istorice!
Ansamblul bisericii “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” este declarat monument istoric: BZ-II-a-B-02487 (Cod RAN: 45995.01), se pare, în anul 1987. Deci restaurea bisericii rvenea Ministerului Culturii. Ori în articolul de pe situl Episcopiei Buzăului şi Vrancei “Parohia Valea Cătinei” se spune: “ultimii 50 de ani , biserica , prin neglijenta regimului comunist si a preotilor intrase intr-un proces trist de degradare . In vara anului 2007 , la initiativa PS Epifanie Norocel , Episcop al Buzaului si Vrancei si prin stradania PC Protopop Gheorghe Furtuna si a Dlui. Radu Gheorghe,primarul comunei Catina , biserica a fost restaurata , clopotnita si gardul bisericii au fost reparate”. Niciun cuvînt despre adevăratul proprietar, Ministerul Culturii. În paragraful citat există mai multe inexactităţi ( ca să nu le spun minciuni!). Primua ar fi că, biserica a fost restaurată, prima dată, în timpul regimului comunist când se afla în stare bună. A doua se referă la afirmaţia că preoţii ar fi fost neglijenţi. Poţi fi neglijent cu ceva ce nu ai? Biserica era în grija Ministerului Culturii! Se specifică contribuţia, reală, a Primăriei Cătina (acolo se aminteşte primarul!), dar nu se spune un cuvânt de caracterul electoral al evenimentului după restaurare. Se impune o întrebare evidentă: care a fost contribuţia Ministerului Culturii la restaurarea acestui monument istoric care îi aparţine? Sunt convins că nu o să primesc niciun răspuns, întrebare fiind una neoficială, pusă pe un blog. Dar, cu siguranţă o să fie una dintre alte întrebările pe care o să le adresez, oficial, Ministerului Culturii.Nu am ştiut şi nu ştiu dacă Ministerul Culturii a fost sau nu implicat în restaurarea acestei biserici, dar după desfăşurarea lucrurilor mi-am dat seama de neimplicarea acestei instituții. Restaurarea bisericii era necesară, acoperişul căzuse, iar mai multe bârne erau parţial putrezite. Toate acestea au fost înlocuite. Mare greşeală s-a făcut, însă, la clopotniţă, Din nou o inatvertenţă în articolul Episcopiei, cel prezentat mai sus care spune: “clopotniţa şi gardul bisericii au fost reparate”. În primul rând, gard nu a existat, iar în al doilea clopotniţa a fost demolată şi apoi reconstruită. În timpul lucrărilor mă aflam prin preajmă, am mai spus că locuinţa părintrească era vecină cu biserica. Am văzut că se lucra la dărâmarea clopotniţei şi nu am putut să nu merg să văd ce se întâmplă. Nu mi-a venit să cred că aceasta este dărâmată, pentru că zidul se afla în stare bună. Avea doar o spărtură de aprox. 1 mp în zidul din partea sudică, care putea fi uşor astupată. Muncitorii care lucrau la demolare trudeau din greu izbind cu barosul şi târnăcopul în liantul dintre lespezi. Nisipul umed dintre gresii, de-a lungul secolelor se întărise în aşa fel încât nu mai exista diferenţă de duritate între stratul de niusip şi gresie. De multe ori se spărgea gresia şi nu nisipul cimentat (transformat într-o altă gresie). Se impune o ,evidentă, întrebare: de ce s-a demolat structura din piatră a clopotniţei? Ironic aş putea răspunde: “pentu că astfel nu se puteau face o serie de erori grosolane!” Am întrebat pe muncitorii care lucrau acolo de ce o demolează şi mi-au răspuns că “aşa a fost ordinul superiorilor”. I-am mai întrebat dacă o mai reconstruiesc la fel, mi-au răspuns că da, au fotografie şi specialist care se ocupă de reconstruirea fidelă a obiectivului. Dar care a fost rezultatul reconstrucţiei cu fotografie şi “specialist” vi-l prezint în continuare.    
Imagine   
     Nu au fost respectate cele mai elementare reguli de reconstrucţie și restaurare:   
–  nu a fost respectată orientarea plăcilor de gresie în cadrul zidului; acestea erau aşezate cu latura subţire pe orizontală, iar la reconstrucţie multe dintre ele au fost dispuse cu suprafaţa mare în exterior, parcă era nevoie de estetic!                            –     nu a fost respectată poziţia iniţială a plăcilor sau blocurilor de gresie; dacă orientarea plăcilor de gresie este alta, evident că nu s-a respectet poziţia lor; cunoşteam de când eram copil poziţia unui bloc de gresie cu inscripţii, evident nu mai este acolo;                                                                                                                       
     –    înălţimea zidului este cu aprox. o jumătate de metru mai mică;                                                                                               –    cea mai grosolană eroare o constituie modificarea intrării în incinta bisericii; ca în orice aşezămînt de cult intrarea se face prin clopotniţă, cum era şi în cazul acestei biserici; dar acum este imposibil să mai treci prin clopotniţă pentru că intrarea în aceasta a fost astupată! Citiţi şi vă minunaţi! Cum de s-a produs această monumentală eroare? Greu de răspuns şi pentru inventatori!  Dar, întrebarea, obsedantă pentru mine, pe care o pun încă odată, probabil pentru mine, este: de ce s-a stricat clopotniţa? Nu era în pericol! Cu eforturi financiare, materiale şi fizice, minime putea fi restaurată! Structura din lemn putea fi înlocuită fără nicio legătură cu cea zidită! Mai există un alt motiv, deosebit de important, pentru care sunt intrigat că acest excepţional obiectiv istoric şi, zic eu, arhitectonic a fost demolat, dar în legătură cu acesta voi reveni în curând.                               
 
                           12, 04. 2014                                                               N. Tomescu