CONSTRUCŢII TRADIŢIONALE DIN CĂTINA

Constituirea aşezărilor stabile pe Valea Bâsca Chiojdului este tributară ocupaţiilor de bază ale locuitorilor. Din cele mai vechi timpuri locuitorii de pe teritoriul ţării noastre erau crescători de animale şi cultivatori. Ei erau în principal sedentari, şi-au construit aşezări în locuri favorabile desfăşurării acestor activităţi. Cu excepţia aşezărilor din antichitate care au fost constituita de greci sau romani, descoperirile arheologice au arătat urme de locuire din evul mediu pe tot teritoriul ţării noastre. Există şi numeroase urme de locuirie şi din perioada antică, încă înainte de ocupaţia romană. Că strămoşii noştrii, fie că s-au numit traci, geto-daci, daci etc., cert este că ei au trăit pe aceste meleaguri din timpuri demult apuse, iar descoperirile arheologice atestă acest lucru. Dacă civilizaţiile greacă şi romană erau obişnuite să trăiască într-un mediu urban, construind cetăţi, strămoşii noştrii şi mai târziu românii trăiau în aşezări mai puţin numeroase în regiunile de deal şi de munte, cu predilecţie pe văile superioare ale unor râuri sau pârâuri aproape de culme, unde condiţiile naturale erau favorabile creşterii animalelor şi asigura o protecţie suficientă faţă de migraţii şi cotropitori. Că strămoşii noştrii au fost crescători de animale (oi şi capre) este cert, dar că noi am fi venit de undeva din sud, din Peninsula Balcanică este o aberaţie, teorie emisă de cei interesaţi. Datele referitoare la constituirea micilor aşezări pe teritoriul actual al Comunei Cătina sunt puţine şi nu prea vechi, peste patru secole. Cel mai vechi document, scris în chirilică, atestă documentar construirea unui schit în Fundul Cătinei în anul 1593 pe o proprietate a bisericii. În jurul acestui schit şi-au construit locuinţe clăcaşii care lucrau la schit si pe moşia acestuia. Din lucrarea lui B Iorgulescu, op. cit., p 151 rezultă că prima aşezare de pe teritoriul comunei Cătina este cătunul sau sălaşul Piatra, unde pe un teren nu prea favorabil au trăit cîteva familii de crescători de animale. Acest loc, probabil, este localizat în apropierea izvorului pârâului Cătina pe locul numit astăzi Oboare. Este un loc aşezat, de aproximativ două hectare, unde cu siguranţă sălăşuiau oile. Aici cadrul natural nu oferea cele mai bune condiţii culturii plantelor, drept pentru care o parte din ei au căutat alte locuri, mai aval, unde s-au aşezat. Aşa s-au constituit, noile aşezări, dinspre culme spre confluenţa cursului de apă. După toponimia multor locuri se poate deduce existenţa locuirii mult mai vechi şi activităţile desfăşurate de locuitorii acestor locuri. Nu putem vorbi de aşezări omeneşti foarte vechi, dar după toponime putem afirma cu tărie că locuirea acestor locuri poate fi milenară. Nu voi intra în amănunte, este, poate, subiectul unui alt articol. Ce vreau eu să prezint în acest articol mai multe case şi construcţii de pe aceste locuri care păstrează, în mare parte, particularităţi tradiţionale. Dintotdeauna oamenii şi-au construit locuinţe în funcţie de posibilităţi, relief, condiţii climatice sau hidrologice, de numărul de persoane şi nu în ultimul rând, de materialele avute la dispoziţie. Este clar că materialul ce mai folosit la construirea gospodăriilor este lemnul. Urmează piatra şi lutul. O casă tradiţională este construită din lemn, aşezată pe o fundaţie din piatră. Cele mai vechi case nu aveau stâlpi de susţinere, rolul acestora erau luate de bârne, care formau şi pereţii. Îmbinarea se făcea la cele patru colţuri ale clădirii. Se foloseau cuie din lemn. fixate în găuri executate cu o sculă numită spiţelnic. Cele mai vechi clădiri, erau acoperite cu şindrilă, iar cuiele de fixare erau tot din lemn. Timpurile noi au adus modificări şi la clădirile vechi care au mai rămas, şindrila a fost înlocuită cu alte materiale, de regulă ţiglă. Cele mai apropiate clădiri de cele originale sunt biserica veche şi clopotniţa din Fundu Cătinei şi moara de apă din satul Sătic.

IMGA04851. Biserica veche

Biserica veche, denumită de noi, este schitul ridicat de Simion Călugărul, după ce o alunecare de teren a distrus schitul construit mai înainte pe malul stâng al Izvorului Mânăstirii, denumire concludentă. Construcţia Bisericii vechi, denumită atunci schit, s-a realizat, după documentele descoperite în ultimul timp, este datată la sfârşitul secolului al VI-lea. În Monografia Cătinei a Prof. dr. Eugen – Marius Constantinescu este prezentat conţinutul unui zapis a ctitorului acestui schit, Simion Călugărul datat 7 mai 1615/7123. În zapis se face referire la construirea schitului şi hotarele unei părţi din moşia proprie pe care Simion Călugărul a donat-o mânăstirii. Prin deceniul opt al secolului trecut, părintele Savu mi-a arătat un document, scris în chirilică, din care am înţeles doar un an, era 1895, probabil anul când a fost construită biserica. Pe atunci nu eram interesat de istorie sau geografie, mai târziu când m-am reprofilat am realizat importanţa acelui document, Din păcate nu l-am mai văzut deoarece între timp s-a pierdut.

IMGA04882. Clopotniţa

Atât biserica cât şi clopotniţa s-au păstrat destul de bine până la jumătatea secolului trecut, când s-a deteriorat acoperişul. În jurul anului 1965 a fost înlocuită şindrila. Dar, şintrilei confecţionată în zilele noastre îi lipseşte ceva, nu a rezistat mai mult de 15 ani. Întârzierea refacerii acoperişului a condus la o degradare mare a bisericii. Biserica a fost reparată în anul 2008, tot atunci clopotniţa a fost dărâmată şi refăcută. Consider că nu trebuia dărâmată ci doar reparată. Nu ştiu care a fost logica dărâmării clopotniţei. Am trecut pe acolo când nişte muncitorii lucrau la dărâmarea clopotniţei. Se chinuiau foarte tare să desprindă gresiile puternic cimentate cu nisip. Partea zidită avea o spărtură cu un diametru de max. 60 cm. Trebuia astupată această spărtură şi se reduceau simţitor munca şi cheltuielile. În plus rezistenţa celei vechi era mult mai mare. Dacă înainte, nisipul folosit între gresii s-a cimentat puternic de-a lungul timpului, acum nu există niciun fel de ciment. Pe de altă parte nu s-au mai respectat poziţia gresiilor în zid, iar înălţimea părţii zidite este mai mică decât cea originală. S-a modificat clopotniţa în mod evident prin astuparea intrării din partea vestică a acesteia, iar intrarea spre biserică este alta.

IMGA04913. Casa Dumitru Soare

Ce trebuie remarcat la casele tradiţionale:

  • folosirea materialelor din mediul local: lemn, piatră şi lut;
  • parterul este construit din piatră;
  • etajul este construit din lemn;
  • acoperişul era din şindrilă, dar în vremurile noastre şindrila a fost înlocuită de ţiglă sau tablă;
  • aproape toate casele au la parter beciul, scara construită tot din piatră, iar în dreptul scării există o cameră;
  • nelipsita prispă;
  • erau căptuşite cu lut;
  • modelarea lemnului la prispă;
  • la etaj există două camere

P10804804. Casa Gheorghe Rău
Casa de mai sus a fost declarată monument istoric. Este, însă, neântreţinută, a început să se degradeze. A vrut să o cumpere primăria, i-a oferit proprei un preţ bun, nora lui Gheorghe Rău, dar aceasta a refuzat.

P10804815. Casa Ionel Popescu

Ultimele două case sunt puţin diferite. Ele există în Fundu Cătinei. Casa din fotografia 5, a lui Nicu Geantă fiul lui Mitică Geantă, are intrarea pe lateral stânga, iar la cea din fotografia 6 scara de acces la etaj se află în partea dreaptă şi este acoperită cu uşă.

P10804856. Casa Mitică Geantă

P10805577. Casa Gigi Păsăroiu

Casa Păsăroiu din satul Cătina a fost şi ea declarată monument istoric. Casele ţărăneşti, cum mai sunt denumite casele mai vechi din comună, nu au o vechime prea mare, au fost construite la începutul şi mijlocul secolului trecut. De departe biserica veche este cea mai veche construcţie din Cătina. În jurul biserici, chiar în a doua jumătate a secolului trecut mai existau case tradiţionale, construite probabil nu mult în urma acesteia. Casa bunicii mele era una dintre acestea. Şi aici, toate cuiele folosite erau din lemn, acoperişul era din şindrilă. Bunica mea se născuse în anul 1890. Chiar dacă nu ştia carte avea o memorie extraordinară, îşi amintea întâmplări din copilăria ei. Vreau să spun că nici ea nu avea date despre ce strămoş al dumneaei construise casa. Dacă luăm în calcul că ea îşi cunoscuse bunicul şi bineânţeles părinţii, iar oamenii care ajungeau la bătrâneţe atingeau vârste apreciabile. Un calcul simplu făcut urmărind o parte din arborele genealogic arată că această casă avea cel puţin 250 ani. Ignoranţa şi legislaţia comunistă ne-au făcut să dărâmăm acea inestimabilă operă realizată de strămoşii noştrii. În jurul anilor 1960 în Fundu Cătinei era un adevărat muzeu al satului. Acum, când am început să iubesc tot ce este tradiţional, regret nespus că au dărâmat prea uşor fără să punem nimic în loc. Casa din fotografia 6 a fost dărâmată pînă la zid şi reconstruită aproape la fel ca cea veche.

IMGA0489

Casa din fotografia de mai sus, este casa în care părintească, construită la începutul anilor 1960.  Casele construite după 1950 şi cea din fotografie mai păstrează unele caracteristici ale celor tradiţionale. Nelipsita prispă, obişnuitul beci, scara de acces, materialele obişnuite şi răspândite în zonă. Sunt şi multe modificări: creşte spaţiul construit din lemn; mai puţin înalte; dispare parterul, în locul lui, unde este beciul, apare un fel de demisol. Au crescut numărul de camere, la două sau trei, dar a scăzut mărimea lor.

Prof. Nicolae Tomescu

Advertisements

One thought on “CONSTRUCŢII TRADIŢIONALE DIN CĂTINA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s